TEORIA BIOSTRUCTURALA

Ni s-a spus si la biofizica in anul I depre apa structurata – prea devreme dupa parerea mea si mult prea putin. La fitoterapie, desi practic toate maceratele sunt de fapt apa structurata, nici macar nu s-a mentionat acest aspect. Aproape toata (adica 99,9(%) facultatea de medicina se invarte in jurul biochimiei (no offence professor, btw 10x 4 the A in 2nd year!🙂 Nu ca n-ar fi interesanta, dar viata e maimult decat un mecanism foarte complex. Pentru cei pasionati de teorie, redau mai jos TEORIA BIOSTRUCTULALA, in care academicianul Eugen Macovschi postuleaza:

– Protoplasma este un ansamblu alcatuit din biostructura; solutia intracelulara adica din materia biostructurata si materia nevie, moleculara.

– Apa din protoplasma (ansamblul protoplasmatic) se prezinta sub trei forme principale: o parte este integrata in biostructura si nu are insusiri de solvent, o alta parte este cuprinsa in coloizi si structuri (apa legata si apa de imbibitie); in fine, o parte se afla in materia nevie a protoplasmei, formand solutia intracelulara (sau apa libera).

– Electrolitii din protoplasma (ansamblul protoplasmatic) in parte sunt integrati in biostructura in parte sunt adsorbiti la nivelul biostructurii si pe coloizi si numai in parte sunt dizolvati in apa libera a solutiei intracelulare precum si in apa de imbibitie a biostructurii si coloizilor, fiind in stare disociata ca ioni liberi.

– Factorul principal care determina asimetria distributiei electrolitilor intre protoplasma (ansamblul protoplasmatic) si lichidul insterstitial (extracelular) este materia biostructurata.

 

CONCLUZII

– Concentratiile ionilor de sodiu si de potasiu in solutia intracelulara a protoplasmei sunt principial egale cu acelea din lichidul interstitial (extracelular), iar cele din apa de imbibitie a materiei bio-structurate difera de cele din solutia intracelulara si din lichidul interstitial, fiind mai mici, corespunzator solubilitatilor diferite ale electrolitilor in mediile respective

– Trecerea ionilor de sodiu si potasiu din lichidul interstitial (extracelular) in solutia intracelulara si invers se face ca intre doua solutii apoase separate printr-o membrana permeabila, materia biostructurata fiind si ea permeabila pentru acesti ioni. In schimb, trecerea acelorasi ioni din solutia intracelulara si din lichidul interstitial in apa de imbibitie a materiei biostructurate si invers se face ca intre doua faze lichide nemiscibile in care electrolitii au solubilitati diferite.

– Raportul dintre concentratiile ionilor de sodiu si de potasiu din solutia intracelulara si din lichidul interstitial corespunde unei stari de echilibru de difuziune; ea poate sa corespunda, insa si altor echilibre ca de exemplu echilibrului Donnan, cand datorita impermeabilizarii membranelor celulare pentru coloizi si incarcarii solutiei intracelulare cu proteine, concentratiile ionilor mentionati devin inegale, in acelasi timp raportul dintre concentratiile inegale ale acelorasi ioni in apa de imbibitie a materiei biostructurate si in solutia intracelulara, precum si in lichidul interstitial corespunde, in general, unei stari de echilibru Henry.

– Distributia asimetrica a sodiului si potasiului intre protoplasma (ansamblul protoplasmatic) si lichidul interstitial (extracelular) se realizeaza si se mentine datorita includerii majoritatii ionilor de potasiu si unei cantitati relativ mici de ioni de sodiu in biostructura, ca componente ale acesteia, adsorbtiei ionilor de sodiu si potasiu la nivelul materiei biostructurate si al coloizilor celulari si solubilitatii diferite a electrolitilor cu sodiu si potasiu in apa de imbibitie a materiei biostructurate, comparativ cu solubilitatea in apa libera a solutiei intracelulare si a lichidului interstitial.

In privinta rolului membranelor celulare in distributia ionilor de sodiu si potasiu intre protoplasma si lichidul interstitial (extracelular), teoria biostructurala ia in considerare postulatul conform caruia factorul principal care conditioneaza aceasta distributie este biostructura (postulatul 4), precum si faptul cunoscut ca ionii de sodiu si potasiu trec mai mult sau mai putin usor din celule in lichidul interstitial si invers (fapt experimental). Se admite ca trecerea mentionata se face ca intre doua solutii apoase separate printr-o membrana permeabila, materia biostructurata fiind considerata si ea ca permeabila pentru ioni (concluzia 2). Dar, spre deosebire de alte teorii, teoria biostructurala priveste membranele celulare ca formatii in continua evolutie si transformare, dependente de metabolism fara a exclude posibilitatea aparitiei mecanismelor de transport activ (pompele active de transport a ionilor prin membrana), acolo unde aceste mecanisme se impun datorita conditiilor fiziologice.

– In general, membranele celulare nu intervin activ in fenomenele de schimb ale ionilor de sodiu si potasiu intre protoplasma si lichidul interstitial, dar pot influenta distributia acestor ioni intre mediile intra- si extra-celular functie de natura lor si dependente de metabolismul celular.

Sa trecem acum la examinarea rolului energiei metabolice in mentinerea distributiei asimetrice a electrolitilor intre protoplasma si lichidul interstitial (extracelular). Teoria biostructurala admite ca in protoplasma exista doua medii deosebite care contin ionii de sodiu si de potasiu in concentratii diferite: apa libera a solutiei intracelulare, in care concentratiile ionilor mentionati sunt principial aceleasi ca in lichidul interstitiu (extracelular), si apa de imbibitie a materiei biostructurate, in care concentratiile acestor ioni difera de acelea din lichidul interstitial si din solutia intracelulara (concluzia 1). Aceasta repartitie a concentratiilor ionilor de sodiu si potasiu corespunde unor stari de echilibru, intre concentratiile ionilor in apa libera a solutiei intracelulare si apa libera a lichidului interstitial se realizeaza, principial, echilibrul de difuziune, iar intre concentratiile din apa de imbibitie a materiei biostructurate si apa lichidului interstitial, respectiv a solutiei intracelulare, se realizeaza, principial, echilibrul Henry (concluzia 3). Dar mentinerea unei stari de echilibru in repartitia unor componente atat intre doua solutii apoase separate printr-o membrana permeabila (cazul solutiei intracelulare si lichidului interstitial), cat si intre doua faze nemiscibile aflate in contact (cazul apei de imbibitie a materiei biostructurate si a lichidului interstitial, respectiv solutiei intracelulare) (a se vedea postulatul 2) nu necesita un consum de energie. Cum insa experimental se constata ca distributia sodiului si potasiului intre protoplasma si lichidul interstitial este influentata de metabolism si variaza in functie de intensitatea acestuia, inseamna ca activitatea factorilor care conditioneaza asimetria acestei distributii depinde de energia provenita din metabolism si variaza in functie de aportul acesteia. Or, dupa teoria biostructurala a permeabilitatii celulare, factorul principal care determina asimetria distributiei electrolitilor intre protoplasma si lichidul interstitial este materia biostructurata (postulatul 4). De aici se desprinde:

– Energia provenita din desfasurarea metabolismului mentine integritatea biostructurii in care este integrata o buna parte a potasiului celular precum si o mica parte a sodiului, ceea ce asigura asimetria distributiei electrolitilor intre protoplasma si lichidul interstitial.

Bazata pe concluzia 6, teoria biostructurala admite ca metabolismul scazut ca intensitate furnizeaza mai putin din energia necesara mentinerii integritatii si stabilitatii biostructurii, iar biostructura, devenind mai putin stabila, elibereaza o parte din potasiul si apa pe care o contine; potasiul eliberat difuzeaza din protoplasma in lichidul interstitial, pe cand apa eliberata dilueaza solutia intracelulara si face ca ionii de sodiu din lichidul interstitial sa patrunda in celule. De aici:

– Inhibarea metabolismului duce la scaderea stabilitatii biostructurii si la eliberarea partiala a potasiului si apei din aceasta structura, ceea ce face sa scada asimetria distributiei sodiului si potasiului intre protoplasma (ansamblul protoplasmatic) si lichidul interstitial (extracelular).

In fine, putem lua in considerare problema repercusiunii excitarii si mortii celulelor asupra distributiei sodiului si potasiului intre protoplasma si lichidul interstitial (extracelular). Teoria biostructurala admite ca factorul principal care conditioneaza distributia asimetrica a electrolitilor intre protoplasma (ansamblul protoplasmatic) si lichidul interstitial (extracelular) este materia biostructurata (postulatul 4) si ca aceasta distributie inegala a sodiului si potasiului se realizeaza si se mentine datorita includerii unei parti insemnate a potasiului celular si a apei precum si a unei parti a sodiului celular) in aceasta materie (concluzia 4). Or, din moment ce in excitare sau lezare reversibila ionii de sodiu patrund in celule, iar cei de potasiu ies din celule (fapt experimental), inseamna ca in aceste imprejurari se produc modificari reversibile la nivelul factorilor de care depinde repartitia electrolitilor in celule. De aici se desprind doua concluzii:

– Formatia celulara ale carei insusiri se modifica sub actiunea diferitilor factori si astfel influenteaza repartitia sodiului si potasiului in celule este materia biostructurata din protoplasma (adica o parte a masei celulare).

Sa luam intai in considerare ca numai protoplasma vie prezinta insusirea excitabilitatii, deoarece numai ea raspunde intr-un mod cu totul caracteristic la actiunea agentilor excitanti; dupa moartea protoplasmei, ea, ca orice formatie alcatuita numai din materie nevie este indiferenta la actiunea acestor agenti. Cum in conformitate cu ipoteza noastra, protoplasma vie este alcatuita atat din materie biostructurata cat si din materie nevie, si cum materia nevie ca atare nu raspunde la actiunea agentilor excitanti, inseamna ca insusirea specifica a protoplasmei de a raspunde in mod caracteristic la actiunea agentilor excitanti se datoreaza materiei biostructurate pe care o contine.

– Excitarea si lezarea reversibila a celulei determina o destramare partiala a biostructurii cu punerea in libertate a unei parti din potasiu si din apa ei ceea ce duce la patrunderea ionilor de sodiu in celula si la iesirea ionilor de potasiu din ea conditionand astfel micsorarea asimetriei distributiei sodiului si potasiului intre celula si mediul ei extern.

In cazul mortii celulei, asimetria distributiei sodiului si potasiului inceteaza (fapt experimental), adica distributia ionilor acestor elemente intre celula si mediu se egaleaza. Aceasta inseamna ca odata cu moartea celulei, factorii care determina asimetria distributiei mentionate inceteaza sa functioneze. Astfel, tinand seama de postulatul 4 si de concluzia 4, se ajunge la:

– Dupa moartea celulei asimetria distributiei sodiului si potasiului intre celula si lichidul interstitial (extracelular) inceteaza datorita destramarii biostructurii din protoplasma. Moartea depinde de destramarea biostructurii, cu care ocazie din aceasta structura se elibereaza compusii chimici din care a fost alcatuita. Se intelege ca explicatiile sunt cu atat mai juste cu cat postulatele teoriei pe care o acceptam sunt mai apropiate de realitate.


–––––––––––––––––-

dr. Daniel Ganea

Medic de familie, Ecografie la domiciliu,

Medic urgente ambulanta privata

http://ConsultatiiLaDomiciliu.ro
Comunitatea Oamenilor Sanatosi

2 Răspunsuri

  1. Sunt interesat de teoria noesistructurii lu Macovschi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: