Sfintii parinti nu mint – despre om

† DESPRE CREAtIE sI CREAREA OMULUI † Dumnezeu a făcut pe om si întreaga lume din patru materii sau stihii. Două stihii usoare – aerul si focul – si două stihii grele, care curg în jos – pământul si apa-, după mărturia Sfântului Vasile cel Mare. Aceste patru stihii lucrează unite si neamestecate, dar si amestecate. Iar în vremea de apoi, stihia cea mai de sus, cea mai usoară, adică focul, va arde pe celelalte trei stihii, dar numai cât va fi fiinta omenească, [dar daca ‚noi’ nu suntem „fiinte omenesti” ci doar locuim in ele?] după cuvântul Domnului care zice: << De mânia Atottiitorului se vor aprinde stihiile pământului >> (adică aerul, pământul si apa). Dar zice Duhul Sfânt prin gura lui David că nu va distruge stihiile si întreaga zidire, ci numai le va înnoi: << Trimite-voi Duhul Tău si se vor zidi si vei înnoi fata pământului >> (Psalm 103, 31).

Dumnezeu a creat trei ceruri. Cerul întâi este văzduhul; al doilea este eterul – un fel de foc deasupra văzduhului; si al treilea cer este cerul îngerilor. Aici a fost răpit Sfântul Apostol Pavel si << a auzit cuvinte de nespus pe care nu se cuvine omului a le grăi >> (II Corinteni 12, 2-4) Aici este raiul. Omul a fost creat de Dumnezeu, după chipul si asemănarea Sa. El este singura făptură pe care a zidit-o Dumnezeu cu mâinile Sale, iar nu numai prin cuvânt, ca pe toate celelalte. L-a creat apoi cu sfatul celor trei persoane ale Prea Sfintei Treimi, că zice la Facere: << Să facem om după chipul si asemănarea Noastră >> (Facere 1, 26). Trupul omului a fost creat din pământ, iar sufletul lui a fost insuflat de Dumnezeu în chip nevăzut. Omul este compus din două părti – trup si suflet – dihotomism, asa cum ne învată Biserica noastră ortodoxă; iar nu din trei părti – trup, suflet si duh – trihotomism, cum învătau unii scritori bisericesti vechi. Omul are duh, adică suflet animal ca toate vietătile, din care izvorăsc puterile firesti ca : puterea seminală, cea crescătoare, de hrănire, de conservare, instinctele etc. dar sufletul animal al omului apartine trupului si nu trebuie să-l confundăm cu sufletul de origine divină creat de Dumnezeu în om, care se uneste cu trupul în clipa zămislirii si se duce la cele vesnice prin moarte.[cu alte cuvinte omul e mai viu decat animalele] Trupul se va reuni cu sufletul la judecata viitoare, însă va învia înduhovnicit, iar nu cum a fost pe pământ. Omul începe pe pământ să guste si să trăiască cele ale cerului, căci încă de pe pământ materia omului se îndumnezeieste, se luminează la fată, se dezbracă de cele pământesti si se îmbracă în cele ceresti, asa cum au fost sfintii. Căci << zidirea toată suspină, asteptând înnoirea firii omului >> (Romani 8, 22-23). Dumnezeu a făcut trei lumi: o lume de jos, unde este numai întuneric, văpaie de foc si tartar, în care se chinuiesc diavolii si sufletele celor păcătosi. Iadul a fost creat în clipa căderii îngerilor răi. A doua lume, numită amestecată, adică pământească, unde este amestecat binele cu răul, bucuria cu întristarea, fapta bună cu păcatul, plăcerea cu durerea, viata cu moartea. Aici pe pământ se trudeste omul să scape de păcate si de iad si să dobândească mântuirea prin fapte bune si pocăintă. Aici plăcerea vietii sau a nuntii se răsplăteste cu durerea, cu chinurile nasterii si cresterii de copii. Altfel nu este mântuire. Că spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: << Cine fuge de durerile veacului de acum, are parte de durerea cea vesnică >>. A treia lume este raiul si împărătia cerurilor. Acolo este numai bucurie, cântare, lumină si viată vesnică.

 

† CE TREBUIE SĂ MAI sTIM DESPRE OM † Omul este << regele creatiei >> pentru că este făcut cu sfatul Prea Sfintei Treimi, după chipul si asemănarea lui Dumnezeu; pentru că are suflet viu si poartă în el, prin Botez, pe Tatăl, pe Fiul si pe Sfântul Duh. Omul este singura fiintă care primeste darul de a spori în virtute, în sfintenie si în putere, ajungând până la îndumnezeire. Însă prin păcat, omul a căzut din cinstea cea dintâi în starea cea de rob, de om păcătos. De aici, se poate iarăsi sui la cinstea cea dintâi, de fiu al lui Dumnezeu, însă cu multe si mari jertfe si osteneli. Iată ce zice despre aceasta Sfântul Grigore de Nyssa: << Precum Dumnezeu l-a făcut pe om alt dumnezeu, un dumnezeu al pământului, tot asa, prin păcat, Dumnezeu S-a supărat asa de mult pe om, încât întreaga zidire s-a răzvrătit asupra omului. Trupul îi este neputincios si plin de suferinte, focul îl arde, frigul îl omoară, sarpele îl muscă, lupul îl ucide, marea îl îneacă, pământul îl înghite, foamea îl chinuie, diavolul îl ispiteste până la moarte. Totusi Dumnezeu nu l-a părăsit pe om. I-a dat mijloace de îndreptare, de pocăintă si de mântuire. Mai întâi i-a lăsat harul să-l învete si să-l mustre pentru rele. I-a lăsat în inimă dorul raiului pierdut, adică nostalgia paradisului, care îi dă omului râvnă pentru rugăciune, lacrimi de pocăintă, simtire duhovnicească spre cele bune >> . În Hronograf se spune că după izgonirea lui Adam din rai, patruzeci de zile a plâns strămosul Adam la portile raiului, cerând iertare, însă heruvimii care străjuiau portile raiului nu i-au mai deschis, căci nu mai putea să intre în nemurire omul muritor fără pocăintă si jertfă de răscumpărare a lui Hristos. Atunci, întorcându-se Adam înapoi pe pământ, a început a-l ara, a-l semăna si a lucra în sudoarea fruntii sale, ca să-si dobândească pâinea cea de toate zilele. Desi era departe de Dumnezeu, de aici de pe pământ omul Îl putea vedea pe Dumnezeu, cum spune Sfântul Isaac Sirul, însă în chip tainic, prin cei doi ochi ai sufletului. Cu un ochi Îl vedea pe Dumnezeu din zidiri, adică prin contemplarea duhovnicească a creatiei, a tuturor celor făcute asa de minunat de mâinile lui Dumnezeu. Cu al doilea ochi Îl vedea pe Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Lui si prin simtirea duhovnicească a inimii. Sfântul Vasile cel Mare spune în această privintă că, cu cât sporeste omul în cugetarea sau contemplarea naturală a zidirilor, în aceeasi măsură sporeste în credinta si în dragostea de Dumnezeu.


–––––––––––––––––-

dr. Daniel Ganea

Medic de familie, Ecografie la domiciliu,

Medic urgente ambulanta privata

http://ConsultatiiLaDomiciliu.ro
Comunitatea Oamenilor Sanatosi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: