Tehnici NLP in Legea Atractiei

Adica mai pe romaneste, cum si-o face omul cu mana lui – autosugestia, programarea neurolingvistica, sau pur si simplu programarea, perntru ca de, suntem pe jumatate masini (hardware).

Este evident de acum ca ho`oponopono nu spunea prostii, oricat de incredibil parea la acea vreme. Dupa ce piata a fost invadata de publicatii despre ‘legea atractiei’ si ‘the secret’ si rezonanta si tot felul de carti si cartzulii motivationale si privind dezvoltarea personala, dupa ce au aparut si glume pe aceasta tema, unele destul de acide🙂 cred ca e timpul sa ne asumam realitatea si sa ne punem osul la treaba. Unii au facut-o instinctiv, chiar inainte de a afla despre noile teorii. Nu ma mira sa vad ca si inainte foloseam inconstient anumite tehnici care acum se predau in NLP.

In cele ce urmeaza voi mentiona cateva tehnici pe care le voi comenta din perspectiva legii atractiei. Documente in romaneste gasiti si pe scribd.com pentru cuvintele „legea atractiei”

Autosugestia sau Impregnarea – este o tehnica evidenta de programare. In principiu, inseamna o ‘acordare’ pe frecventa dorita, care prin mecanismul rezonantei produce efectul dorit (sau adesea… efectul.. firesc – pentru ca universului nu-i pasa de-i bine sau rau, el rezoneaza).


 

Legea atractiei

(live presentation transcript)

Decideti “ce” va doriti si lasati Legea Atractiei sa se ocupe de “cum”.

Motto:”‘Time`s short. What did you vibrate today?”

O scurta istorie a legii atractiei

1900 – William Walter Atkinson “Vibratiile gandurilo9r sau legea atractiei in lumea gandurilor”

1926 – Ernest Holmes “Idei primare asupra stiintei mintii”

1949 Raymond Hallywell “Lucrul cu Legea”

1992 – informatii despre LA s-au raspandit mai ales prin lucrarile si prelegerile lui Jerry si Esther Hicks

Din 2000 au fost scrise o multime de carti si articole despre LA si din ce in ce mai multi oameni ii inteleg importanta. Din ce in ce mai multi autori scriu depres LA pe masura ce mesajul se raspandeste si oamenii devin constienti.

Ce este deosebit la acest manual?

El are la baza sistemul de invatare programata, o  metoda de invatare activa si interactiva, care foloseste cuvintele cheie si exemplele concrete pentru a transmite direct rationamente. Unii ar putea spune ca NLP (programarea neurolingvistica) este de fapt manipulare mascata. Va asigur ca nu e mascata. Si daca aveti cunostinte minime de NLP sau macar daca ati citit despre programarea neurolingvistica, pe masura ce veti sesiza cuvintele cheie si sintagmele, veti intelege importanta si eficienta acestei metode.

Daca ati participat la traininguri organizate de Network21 sunteti deja familiarizati cu avantajele metodei. Veti simti ca ea “vi se potriveste” deoarece este conceputa in armonie cu mecanismele de invatare ale mintii umane.

Manualul este alcatuit progresiv, fiecare sectiune se construieste peste fundatia celei precedente. Puteti folosi uneltele, tabelele si textele standardizate pentru a obtine un control asupra progresului. Exista multe alte carti care abordeaza pe larg subiectul LA. Acest manual isi propune sa raspunda practic, intr-un mod simplu, cu exemple usor de urmarit, la intrebarea: “Cum folosesc Legea atractiei in avantajul meu?”

Deja Legea Atractiei functioneaza si pentru voi. De fapt functioneaza dintotdeauna, cateodata in avantajul vostru, cateodata in avantajul altora.

Ati observat cateodata cum ceva pur si simplu “vine la fix” sau v-ati intalnit pe strada cu cineva la care v-ati gandit? Sau poate ati intalnit persoana potrivita sau clientul perfect doar pentru ca ati fost la momentul potrivit in locul potrivit…Toate aceste experiente sunt dovezi ca Legea Atractiei functioneaza in viata voastra. Ati auzit de oameni carora li se potriveste expresia “din lac in put”, avand numai necazuri, de care se plang oricui si cu orice ocazie… Legea Atractiei functioneaza si pentru ei.

Legea Atractiei poate fi enuntata astfel: Atrag in viata mea lucruri la care acord atentie, energie si concentrare, fie ca acel lucru este rau sau bun. Din acest manual veti intelege cum si de ce se intampla acest lucru.

Exista un numar de cuvinte si expresii care descriu dovezi ale Legii Atractiei; daca le-ati folosit vreodata, v-ati referit la Legea Atractiei:

“din neant”, “a venit la fix”, sincronizare, simpatie, “noroc chior”, coincidenta, noroc, soarta, “a fost sa fie”, karma. Veti invata de ce se intampla aceste lucruri. Mai mult, veti invata sa folositi acest mecanism in avantajul vostru in mod activ si voluntar. Veti fi capabili sa atrageti tot ceea ce trebuie sa faceti, sa stiti si sa aveti pentru a avea mai mult din ceea ce doriti si mai putin din ceea ce nu doriti. Ca rezultat veti avea clientul ideal, slujba ideala, partenerul ideal, sanatate ideala, vacanta ideala, mai multi bani in viata voastra si tot ceea ce va doriti.

Stiinta Legii Atractiei

Exista o fundamentare fiziologica a gandirii pozitive pentru care creeaza Legea Atractiei. Exista multe forme de energie: atomica, electromotoare, termica, kinetica si potentiala. Energia nu poate fi distrusa. Va amintiti ca materia e formata din atomi, iar fiecare atom are un nucleu alcatuit din protoni si neutroni, in jurul caruia orbiteaza electroni. Electronii orbiteaza intotdeauna pe anumite orbite care asigura stabilitatea atomului. Electronii pot fi facuti sa sara pe o orbita mai inalta daca le furnizam energie. Atunci cand cedeaza energie, vor cadea pe o orbita mai joasa. Cand vine vorba de vibratii, cand atomii sunt aliniati, ei creeaza o forta motrice, toti tragand intr-o singura directie, asa cum se intampla in cazul metalelor cand se magnetizeaza. Intotdeauna apare o polarizare, un pol negativ si unul pozitiv – este un fapt natural, dovedit stiintific. E de ajuns sa spunem ca stiinta a dovedit ca daca sunt legi fizice care pot fi observate si cuantificate intr-un domeniu, sunt cel mai probabil legi similare in alte domenii, chiar daca ele nu pot fi cuantificate la momentul respectiv. Vedeti dar ca Legea Atractiei nu e doar un termen la moda, un nou curent sau o noua religie, este o lege a naturii la care raspunde in fiecare moment fiecare atom al fiintei noastre, idiferent daca suntem sau nu constienti de acest lucru.

Notiuni despre Legea Atractiei apar in diferite forme si sub diferite nivele de constientizare: “cine se aseamana se aduna” (Jerry si Esther Hicks, Invataturile lui Abraham – Cere si ti se va da), “ceea ce radiezi in ganduri, sentimente, imagini mentale si cuvinte atragi in viata ta” (Catherine Pawnder Legea dinamica a prosperitatii). Niciodata nu astepta ceva ce nu doresti si niciodata nu dori ceva ce nu astepti; cand astepti ceva ce nu doresti, atragi indezirabilul, iar cand doresti ceva ce nu e de asteptat, nu faci decat sa irosesti energie mentala. Pe de alta parte, cand astepti constant ceea ce doresti cu ardoare, abilitatea ta de a atrage devine irezistibila. Mintea este un magnet si atrage ceea ce corespunde gandurilor sale principale, fie ele rele sau bune, deopotriva. Stiti deja ca gandurile dominante atrag idei si actiuni dominante. Fiecare gand trebuie sa se manifeste in concordanta cu intensitatea sa. Cel mai mic gand al unei fiinte inteligente pune in miscare o energie in Lege ca sa produca un lucru corespunzator. Mintea este un magnet viu. Atrage in viata noastra oameni, situatii si circumstante care sunt in armonie cu gandurile noastre dominante. Tot ceea ce gandesti in constient se dezvolta in experienta (Bryan Tracey).

Definitie a Legii Atractiei:

Atrag in viata mea lucruri la care acord atentie, sentimente, energie, concentrare, fie ele pozitive sau negative.

Vibratii pozitive si negative

Cuvantul vibratii este adesea folosit (in engleza vibe) pentru a descrie o stare sau un sentiment pe care ti-l produce cineva sau ceva. De exemplu poti spune ca simti o vibratie pozitiva din partea unei persoane optimiste. Sau poti spune ca simti o vibratie negativa cand esti de exemplu intrun getou. Cuvantul vibratii este folosit pentru a descrie o stare sau un sentiment pe care il ai in acea situatie. Pe scurt, o vibratie inseamna o stare sau o senzatie, un sentiment pozitiv sau negativ. In lumea vibratiilor exista doar aceste doua feluri, pozitive si negative. Deasemenea, fiecare stare sau sentiment te face sa emiti o vibratie, fie negativa, fie pozitiva. Daca veti cauta in dictionar toate cuvintele care descriu sentimente, le veti putea incadra intr-una sau cealalta din aceste doua categorii. Fiecare cuvant va descrie o stare care genereaza o vibratie negativa sau o vibratie pozitiva. In fiecare moment, fiecare dintre noi emitem o vibratie negativa sau o vibratie pozitiva. Iata cateva exemple de sentimente care determina emiterea unor vibratii negative: dezamagire, ganduri negre, singuratate, tristete, confuzie, stres, mânie, durere; sau pozitive; bucurie, iubire, emotie, belsug, mandrie, confort, incredere, afectiune. In fiecare moment avem o stare sau un sentiment. Chiar acum sentimentul pe care il ai te face sa emiti o vibratie ce se incadreaza in una din cele doua categorii. Aici intra in actiune legea atractiei: energia din jurul tau care se supune legilor fizice, raspunde vibratiei emise de tine. Chiar in acest moment se potriveste vibratiei tale aducand in viata ta mai mult din ceea ce gandesti, pozitiv sau negativ, deopotriva. De aici importanta selectarii gandurilor. De exemplu, cand cineva se trezeste luni de dimineata, putin indispus si iritat, emite vibratii negative. Si in timp ce emit aceste vibratii negative, Legea Atractiei raspunde pe masura, dandu-I mai mult din ceea ce emite. Legea Atractiei raspunde intotdeauna pe masura vibratiilor emise, fie ele negative sau pozitive. Deci respectivul se ridica din pat, se loveste de un colt de dulap, injura vartos, varsa cafeaua si intarzie la serviciu fara sa fi apucat sa manance ceva macar. Evident ca emite vibratii negative. Le simtiti deja numai cand va ganditi la e a patit bietul om. Din pacate Legea Atractiei nu cunoaste bine sau rau si nici nu-I pasa de ce simte omul. Ea doar raspunde; si persoana are parte doar de rele: trafic aglomerat, un client se razgandeste, si omul saracul se gandeste: mai bine stateam in pat… Sau ce ziceti de o persoana din vanzari care tocmai a facut o afacere, pentru care se felicita si sunt emotionati, astfel emitand o vibratie pozitiva. La putin timp apare un alt client cu care face o afacere si mai buna si isi spune: “sunt pe val”. In ambelel exemple Legea atractiei functioneaza, raspunzand pe masura si dandu-le mai mult din ceea ce emit, fie pozitiv, fie negativ.

Veti invata sa identificati vibratiile pe care le emiteti si sa faceti o alegere constienta daca doriti sa continuati sa emiteti sau daca doriti sa schimbati ceea ce emiteti. In sectiunea Atragerea Intentionata a acestui manual, veti invata ce trebuie sa faceti pentru a emite intentionat o vibratie diferita. Veti invata deasemeni sa deveniti un emitatori activi al vibratiilor de care aveti nevoie, pentru a schimba rezultatul pe care-l obtineti, spre a obtine mai mult din ceea ce va doriti si cat mai putin din ceea ce nu va doriti. Legea Atractiei raspunde la orice vibratie pe care o emiteti, dandu-va mai mult de acelasi fel, indiferent ca e pozitiv sau negativ. Doar raspunde vibratiilor emise.

Atractia neintentionata

Multi se intreaba de ce continua sa atraga celeasi lucruri iar si iar, necaz dupa necaz. Ei sunt convinsi ca nu emit nimic negativ, si totusi intr-o anumita zona din viata lor experientele negative se tin lant. Asta se intampla pentru ca emit vibratii negative, neintentionat, doar observand ceea ce se li se intampla. Am subliniat li pentru ca odata personalizata experienta, ea se incarca afectiv si se adauga la intensitatea vibratiei emise. De exemplu: daca te uiti in portofel si nu gasesti nici un ban, observand ca nu gasesti nici un ban in portofel, emiti o vibratie de lipsa, frica sau o alta vibratie corespunzatoare unei stari negative. Desi nu o faci intentionat, Legea Atractiei raspunde doar la ceea ce emiti dandu-ti mai mult de acelasi fel. Ea nu stie ce faci tu ca sa emiti aceasta vibratie negativa. Poate iti amintesti, sau iti imaginezi, sau visezi cu ochii deschisi, sau in acest exemplu doar observi un fapt.

Ciclul observatiei – Atractia involuntara

  1. In fiecare moment observi ceea ce ai in viata ta, fie pozitiv fie negativ.
  2. In timp ce observi, emiti o vibratie fie pozitiva fie negativa.
  3. Legea Atractiei raspunde vibratiei pe care o emiti.
  4. Ca rezultat, obtii mai mult din ceea ce emiti, fie pozitiv fie negativ.

Pe masura ce observi lucruri din viata ta, bani, relatii, slujba, observatia ta genereaza un sentiment care se concretizeaza in emiterea unei vibratii corespunzatoare fie pozitiva fie negativa. Observand emiti o vibratie. Chiar daca nu realizezi acest lucru, perpetuezi involuntar ciclul observatiei. Legea Atractiei raspunde vibratiei pe care o emiti fie pozitiva fie negativa, dandu-ti mai mult din ceea ce emiti.  Este important sa intelegeti ca Legea Atractiei functioneaza in viata voastra chiar daca o intelegeti sau nu, chiar daca va place sau nu, sau daca o credeti sau nu. Daca va place ceea ce observati, sarbatoriti si va bucurati, si prin aceasta veti primi mai mult de acelasi fel. Daca nu va place ceea ce observati, atunci e cazul sa studiati Legea Atractiei si sa incepeti sa o folositi pentru a schimba in mod activ ceea ce observati, sa nu mai atrageti ceea ce nu doriti si sa atrageti mai mult din ceea ce va doriti. Cu alte cuvinte: Atractia intentionata. Indiferent daca e vorba de vibratii pozitive sau negative, Legea Atractiei va va da mai mult de acelasi fel.


Sa intelegem semnificatia cuvintelor

“Intai a fost cuvantul” Este important sa intelegem sensul cuvintelor, si mai ales sentimentele produse de cuvinte. Sa sesizam contextul nefavorabil si sa corectam aceste sentimente, evitand vibratiile negative si cautand sa emitem cat mai multe pozitive. In sectiunea Atractia voluntara veti vedea importanta utilizarii cuvintelor. De ce sunt ele atat de importante? Cuvintele sunt peste tot, le vorbim, le auzim, le scriem, le citim, le gandim, le vedem, le batem la masina si le folosim in orice gand in mintea noastra – si e greu sa-ti eliberezi mintea de ganduri. Motivul pentru care folosim anumite cuvinte in exercitiile si exemplele din acest manual este ca vibratiile pe care le emitem sunt generate de cuvintele pe care le gandim, le citim, le folosim. De exemplu “tema pentru acasa” ii poate determina pe oameni sa emita vibratii diferite. La fel, cuvantul “bani” poate determina un sentiment pozitiv la unii sau negativ la altii. In cele ce urmeaza veti invata sa deosebiti cuvintele care va determina sa atrageti ceea ce nu va doriti. Gandurile sunt alcatuite din cuvinte. Iata un exemplu care arata conexiunea dintre vibratii pozitive sau negative si ganduri si cuvinte: cuvinte care te determina sa atragi ceea ce nu doresti: don`t, not, no (noi stam mai bine, avem doar un singur “nu”). Daca spun “nu va ganditi la Statuia Libertatii” ce faceti? Va ganditi exact la ea. Inconstientul filtreaza automat negatia. Cand auziti aceste cuvinte, in minte ajunge exact ceea ce vi se spune sa nu ajunga. Alt exemplu: daca spun “nu va ganditi la un viscol” – la ce v-ati gandit? Va garantez ca ati inceput sa va ganditi la zapada aproape imediat. Chiar daca instructiunea a fost sa nu va ganditi la viscol, mintea a filtrat acea parte a instructiunii.

Mai sunt si alte expresii care dau mai multa atentie si energie la ceea ce nu va doriti. Ati folosit vreodata vreuna din aceste sintagme: “nu te supara pe mine”, “nu dau vina pe nimeni”, “nu ezita sa ma suni”, “nu te lasa pacatit”, “nu-ti face griji”, “nu vreau sa te ranesc”, “nu face mizerie”, “nu fumati”, “nu judec pe nimeni”, “nu intrati in panica”, “nu-I nici o graba”, “nu te uita”, “nu uita”, “nu vreau sa pierd clienti”, “nu intarzia”, “nu tranti usa”. Legea Atractiei raspunde in acelasi fel in care raspunde mintea. Cand auzi o fraza care contine o negatie, de fapt acorzi atentie si energie ideii respective, a carei negatie se pierde la internalizare, atragand ceea ce de fapt nu iti doresti. Iata o unealta eficienta pentru a reduce folosirea negatiei si frazelor negative: de fiecare data cand auzi o negatie, sa te intrebi: “deci ce imi doresc?”. De fiecare data cand te gandesti la ceea ce nu vrei, ii acorzi atentia si energia ta. Cand te intrebi “ce imi doresc?”, raspunsul va crea o propozitie noua din cuvinte noi, schimband vibratia pe care o emiti. Si vestea buna e ca poti emite intr-un moment doar o singura vibratie. Cand folosesti o propozitie negativa, de fapt acorzi atentie si energie la ceea ce de fapt nu doresti. Asa ca trebuie doar sa te intrebi: “deci ce imi doresc?”.

Iata cum arata noua propozitie dupa ce te-ai intrebat: “deci ce imi doresc?”:

“nu ezita sa ma suni” – “suna-ma curand”

“nu intrati in panica” – “sa ramanem calmi”

“nu uita (sa)” – “aminteste-ti (sa)”

“nu intarzia” – “vino la timp”

“nu tranti usa” – “inchide usa cu grija”

“nu vreau sa sufar” – “voi fi in regula”

“nu vreau sa pierd clienti” – “vreau sa am clienti seriosi”

Cand folosesti negatia si propozitii negative? Fa o lista cu aceste situatii si creaza din ele propozitii pozitive. Vei simti diferenta chiar de la prima citire.

Emotiile pozitive si cele negative nu pot ocupa mintea in acelasi moment. Una sau cealalta trebuie sa domine. Este responsabilitatea fiecaruia sa vegheze ca emotiile pozitive sa constituie componenta dominata in mintea sa (Napoleon Hill). Cand treci de la ceea ce nu vrei la ceea ce vrei, cuvintele se schimba. Si cand se schimba cuvintele, vibratia se schimba. Si poti emite doar o singura vibratie la un moment dat.

Cum restabilim vibratia pozitiva?

In fiecare moment poti spune daca vibratia pe care o emiti este pozitiva sau negativa identificand sentimentul pe care-l ai. Aceste sentimente te determina sa emiti vibratii care pot fi doar negative sau pozitive. Poti schimba vibratiile negative in vibratii pozitive schimband pur si simplu cuvintele si gandurile. Trebuie doar sa te intrebi: “deci ce imi doresc?”. Cand vorbesti despre ceea ce nu iti doresti, apoi treci la ceea ce iti doresti, cuvintele se schimba. Poti emite doar o singura vibratie la un moment dat. Deci cand se schimba cuvintele, vibratia se schimba. Pe scurt, pentru a schimba vibratia, trebuie doar sa schimbi cuvintele pe care le folosesti si gandurile care-ti ocupa mintea. Legea Atractiei nu-si aminteste ce vibratiei emiteai acum cinci minute, acum cinci zile sau acum cinci zeci de ani. Ea doar raspunde la vibratiile pe care le emiti in momentul de fata, dandu-ti mai mult de acelasi fel. Pentru a afla ce fel de vibratii emiti, uitati-va in acea zona a vietii voastre. Ceea ce vedeti este o reflecatre perfecta a ceea ce vibrati.

Atractia voluntara

In sectiunea urmatoare veti descoperi cum sa folositi Legea Atractiei in mod activ. Veti invata pentru aceasta o formula simpla in trei pasi. Daca nu stiti la ce capitol stati rau in viata voastra, vedeti unde va simtiti cel mai putin multumiti cand observati. Poate fi cariera, sau relatiile personale, sau situatia financiara.

Pasul 1: Identificarea dorintelor

Pare simplu, nu? Multi oameni nu se descurca sa identifice ceea ce isi doresc. Dar sunt destul de buni in a spune ce nu-si doresc. In acest pas veti invata cum va poate ajuta sa cunoasteti ceea ce nu va doriti.

Pasul 2: Acordati dorintei atentie

Legea Atractiei iti va da mai mult din ceea ce  acorzi atentie si energie. Acest pas va va invata sa faceti acest lucru doar invatand sa va alegeti cuvintele.

Pasul 3: Permiteti, lasati sa se intample.

Va intrebati de ce nu se manifesta dorintele voastre? Rapiditatea cu care se manifesta dorintele este proportionala cu cat de mult permiteti sa se intample. Acesta este cel mai important pas.

Pasul 1: Identificarea dorintelor

Primul pas in a face Legea Atractiei sa lucreze pentru voi este identificarea clara a dorintelor. Provocarea este insa ca majoritatea nu stiu exact ce vor dar stiu destul de bine ce nu vor sa atraga. Sa stii ce nu vrei este in fapt un lucru foarte bun. Asa cum veti vedea din cele ce urmeaza, sa stii ce nu vrei va deveni util in a identifica ceea ce iti doresti.

Ce este Contrastul?

Notiunea de contrast apare la Jerry si Ester Hicks si se refera la orice nu-ti doresti, nu te face sa te simti bine sau te face sa ai sentimente si sa emiti vibratii negative. Daca gasesti ceva in viata ta care se simte ca un ‘contrast’ si petreci timpul plangandu-te, vorbind despre asta sau declarand ca nu-l vrei, in fapt emiti o vibratie negativa acordata exact pe lucrul respectiv. Legea Atractiei raspunde vibratiei tale dandu-ti mia mult din ceea ce acorzi atentie si energie. E un fenomen natural.

Cum ne ajuta contrastul?

Observand contrastul si identificand ceea ce nu-ti doresti, iti clarifici ceea ce iti doresti. Asa ca trebuie doar sa te intrebi: “deci ce imi doresc?”. Cu alte cuvinte poti folosi contrastul pentru a-ti clarifica ceea ce iti doresti, raspunzand la aceasta intrebare. Ia spre exemplu primul iubit sau prima iubita; sunt toate sansele ca sa nu mai fiti impreuna si din acea relatie ai cu siguranta o lista de lucruri care nu ti-au placut. Aceasta este lista ta de contrast. Ea te va ajuta sa capeti claritate asupra ceea ce iti doresti de la partener. Este esential sa observi contrastul pentru ca te va ajuta sa-ti clarifici ceea ce iti doresti.

De ce e important sa identifici contrastul?

Deja beneficiezi de clarificare de fiecare data cand observi contrastul in viata ta. Imagineaza-ti ca esti in masina cu cel mai bun prieten care insista sa umble la scala radioului. Prietenul tau alege o statie rock heavy metal care te zgaraie pe creier. Te stresezi la maxim si iti spui: asta e masina mea si nu mai suport nici o secunda. Schimbi pe o statie de muzica contemporana. Imediat te simti fericit si mai relaxat. Iata cum iti clarifici ceea ce iti doresti observand ceea ce nu iti doresti. Cu alte cuvinte, din contrast ai obtinut claritate. Pentru a te ajuta sa observi doar pentru putin timp contrastul (spre a nu emite vibratii negative) intreaba-te: “deci ce imi doresc?”. Cat de scurt e pentru putin timp? Secretul e sa fie cat mai scurt. Numai tu poti decide cat de putin inseamna asta. Pentru unii si mai ales in anumite domenii din viata poate dura ani – vezi o slujba nesatisfacatoare, sanatate afectata sau o relatie esuata. Spre deosebire de senzatiile de baza, miros, gust, sunete, care au o toleranta foarte redusa. In general e cu atat mai bine cu cat petreci mai putin timp observand contrastul, cu cat ii acorzi mai putina atentie si energie, minimalizand vibratia negativa. Obtinerea claritatii prin observarea contrastului va va invata sa faceti acest lucru cat mai eficient, folosind la maxim cea mai valoroasa si finita resursa, timpul.

Afla ce te face sa te simti bine si fa cat mai mult din asta.

Scopul tau e sa limitezi contrastul in toate ariile din viata ta. E in regula sa te simti bine in toate ariile din viata ta. Ti se pare ca suna egoist? E in ragula sa fii egoist daca intelegi ca in acest caz a fi egoist e pur si simplu un act de grija fata de sine si resursele proprii. Va incurajez sa fiti egoisti in toate ariile vietii voastre, in special in ceea ce priveste cariera, situatia financiara, sanatatea si relatiile. In aceste zone oamenii tind sa aiba multe emotii negative si o toleranta crescuta la contrast e care-l observa lungi perioade de timp, de multe ori ani, care evident ca sunt pierduti.

Obtinerea claritatii prin observarea contrastului va va ajuta sa obtineti claritate asupra a ceea ce va doriti. Iata cateva arii in care obtinerea claritatii este foarte importanta: cariera, situatia financiara, relatiile cu partenerul, relatiile de munca, prieteniile, clientii si referentii in afaceri, educatia si sanatatea.

Vom examina doua studii de caz in care vom vedea cum observarea contrastului a ajutat la generarea claritatii.

Dupa ce am vorbit in cateva randuri despre Legea Atractiei, am adunat multe istorioare minunate despre oameni a caror viata s-a schimbat dupa ce au folosit acest proces. Sa vezi cat de bine a mers la altii te ajuta foarte mult sa implementezi aceasta unealta in propria experienta. Asa ca am inclus doua cazuri in care Legea Atractiei ii ajuta pe oameni sa obtina mai mult din ceea ce isi doresc, in doua zone importante din viata lor. Povestea lui Janice va va arata cum cei trei pasi, Identificarea dorintelor, Acordarea atentiei si Permiterea lucreaza pentru atragerea unei relatii ideale. Povestea lui Greg se refera la o alta zona care pune probleme multor oameni: situatia financiara.

Janice, 34, este stresata pentru ca atrage numai tipi neseriosi in viata ei. Se plange ca atrage oameni care nu sunt disponibili, insensibili, si care nu o considera o prioritate. Janice a hotarat sa foloseasca Legea Atractiei pentru a atrage relatia ideala. Ea incepe procesul de atractie voluntara cu pasul 1 – identificarea dorintelor, folosind tabelul de transformare a contrastului in claritate, punand la fiecare enunt negativ intrebarea “deci, ce imi doresc?” pentru a obtine claritatea. Ea a folosint ceea ce nu i-a placut din relatiile trecute, alcatuind o lista lunga de contrast pe care pe verso, a transformat-o in claritate.

Fata 1- lucruri care nu-mi plac:

-prea egoist si gelos

-nu e un bun ascultator

-nu e afectuos

-nu-i pasa ce simt

-nu-i place sa calatoreasca

-nu-i place sa iasa in oras

-nu are rabdare

-ia decizii fara sa ma consulte

-nu-i place muzica si dansul

Fata 2- deci, ce imi doresc?: Claritate – lucruri care imi plac

– flexibil si echilibrat

– un bun ascultator

– afectuos, sensibil, empat

– ma intreaba cum ma simt sau ce parere am despre diverse lucruri

– ii place sa intalneasca pe prietenii mei

– ii place sa iasa in societate

– ii plac calatoriile de scrurta si lunga durata

– ii place sa exploram locuri impreuna

– este rabdator si tolerant

– ii place sa mearga la film, teatru sau spectacole

Am dat doar exemple. In general cu cat este mai lunga lista de contrast, cu atat mai multa claritate va genera.

Greg, 27 ani, abia isi duce traiul cu ce castiga pe ici pe colo si se plange ca are probleme cu situatia financiara. Este consultant de afaceri si are probleme in a gasi si pastra clientii. El a hotarat sa foloseasca Legea Atractiei pentru a atrage situatia inanciara ideala. Atractia voluntara incepe cu pasul 1- Identificarea dorintelor, folosind obtinerea claritatii prin observarea contrastului.

Fata 1- lucruri care nu-mi plac:

– nu am bani destui

– tot timpul apar facturi de platit

– abia imi pot cumpara de mancare

– nu-mi pot permite nimic din ce-mi doresc

– banii vin cand si cand

– niciodata nu castig nimic

– intotdeauna castig sume mici

– in familia mea toti muncesc pe branci pt bani putini

– imi e greu sa platesc chiria

– problemele financiare ma streseaza

Fata 2- deci, ce imi doresc?: Claritate – lucruri care imi plac

– am intotdeauna bani suficienti

– facturile le platesc repede si usor

– am intotdeauna bani mai mult decat am nevoie

– intotdeauna am bani sa-mi cumpar ceea ce doresc

– imi vin constant bani din diferite surse

– castig adesea premii diverse, primesc daruri si lucruri gratuite

– imi cresc constant venitul, din surse cunoscute si necunoscute

– banii vin in familia mea foarte usor si contant

– platesc usor chiria pentru ca am intotdeauna bani suficienti

– cand ma gandesc la bani si la situati afinanciara ma simt fericit si relaxat

Acestea sunt doar cateva exemple; cu cat este mai lunga lista de contrast, cu atat mai multa claritate va genera – intre 50 si 100.

Alegeti o arie din viata voastra pe care doriti sa o scrimbati. Alcatuiti o lista de contrast cu toate lucrurile care nu va plac. Folositi toata experienta trecuta in aceasta arie spre a face o lista cat mai completa. Pe fata cealalta veti obtine o lista de claritate raspunzand de fiecare data la intrebarea: “deci, ce imi doresc?”. Dupa ce ati notat claritatea, taiati pur si simplu contrsatul de pe fata 1. Avand o lista de claritate ati indeplinit pasul 1 – Identificarea dorintelor.

Sa trecem in revista cele expuse pana acum:

– Cuvintele genereaza o vibratie pozitiva sau negativa in functie de sentimentul pe care il produc.

– Cand folosesti propozitii negative, continui sa acorzi atentie si energie la ceea ce de fapt nu doresti. De fiecare data cand te intalnesti cu astfel de propozitii, intreaba-te: ” deci, ce imi doresc?”. Cand treci de la ceea ce nu doresti la ceea ce iti doresti, cuvintele se schimba si cand se schimba cuvintele se schimba si vibratiile.

– La un moment dat poti emite doar un singur fel de vibratii. Poti schimba vibratiile doar schimband cuvintele. Adu-ti aminte ca gandurile sunt tot cuvinte.
– Contrastul este tot ceea ce nu te face sa te simti bine. Observarea contrastului pentru putin timp te ajuta sa obtii claritate, fiind constient de faptul ca Legea Atractiei raspunde permanent vibratiei tale. Creaza-ti lista de contrast. Cu cat mai mult contrast identifici, cu atat mai multa claritate vei avea.

In acest moment ai identificat ceea ce iti doresti. Poate te vie simti grozav identificand ceea ce iti doresti, sau poate ai simtit un sentiment de indoiala. In continuare veti invata cum sa continuati in folosirea Legii Atractiei prin pasii urmatori.

Pasul 2 – Acorda atentie si energie la ceea ce iti doresti

Prin aceasta cresti intensitatea vibratiilor grabind momentul materializarii. Nu este suficient sa identifici dorintele. Trebuie sa le acorzi atentie si energie  pozitiva. Aceasta include vibratia respectiva in vibratia ta curenta. Legea Atractiei iti da mai mult din ceea ce  acorzi atentie si energie. Daca insa identifici dorinta dar nu-I acorzi atentie si energie, atunci nu apare nici o manifestare. Cheia este sa identifici dorinta si sa continui sa-I dai atentie. Pe masura ce-I acorzi atentie si energie pozitiva, incluzi dorinta ta in vibratia curenta. Vibratia ta curenta este cea careia ii raspunde Legea Atractiei. Unii oameni sunt buni in a-si identifica dorintele, dar apoi arunca lista intr-un colt sio nu-I mai acorda atentie. Legea Atractiei poate raspunde numai la ceea ce este in acel moment in vibratia curenta. In sectiunea urmatoare vom folosi notiunea de sfera vibrationala pentru a explica modul in care functioneaza acest mecanism.

Deci ce avem in acest moment in sfera vibrationala? Ce am inclus, voluntar si mai ales involuntar. Toate sentimentele bune sau rele cu privire la cele mai diverse lucruri din viata si din jurul nostru, trecute prin filtru expoerientelor noastre trecute. Legea Atractiei raspunde numai la ceea ce este in acest moment in sfera vibrationala. Unde sunt dorintele voastre? Inauntrul sau in afara sferei vibrationale? Este important sa intelegeti ca toate scopurile, dorintele, visele voastre sunt in afara sferei vibrationale. Daca ar fi in interior ar fi deja materializate si v-ati bucura de ele. Sa luam de exemplu exercitiul pe care l-am facut la pasul 1 pentru a identifica dorintele. Acum ca avem claritate asupra dorintelor, e nevoie sa includem vibratiile respective in sfera vibrationala curenta, pentru ca la aceasta raspunde Legea Atractiei. Daca faci o lista de dorinte si o pui intr-un sertar, dorintele nu se vor materializa daca nu le acordam atentie incluzadu-le in sfera vibrationala curenta. La pasul 2 – Atractia voluntara, veti invata sa folositi cuvintele pentru a da atentie si energie dorintelor, creand o afirmatie pentru fiecare dorinta. In timp ce-I acorzi atentie si energie, vibratia  dorintei este inclusa in sfera vibrationala curenta iar Legea Atractiei raspunde pe aceeasi frecventa.

Cand includem ceva in sfera vibrationala curenta?

–          cand observam ceva care ne place

–          cand visam la ceva

–          cand vorbim sau gandim despre ceva

–          cand vizualizam dorinta

–          cand pretindem ca avem deja dorinta implinita

–          cand spunem da la ceva

–          cand spunem nu la ceva

–          cand ne ingrijoram pentru ceva

–          cand suntem fericiti pentru ceva

–          cand ne plangem de ceva

–          cand ne amintim ceva pozitiv

–          cand ne amintim ceva negativ

–          cand observam ceva pozitiv sau negativ, deopotriva

–          cand ne jucam cu ideea de a avea dorinta implinita

–          cand facem un colaj despre dorinta

–          cand ne rugam pentru dorinta

–          cand sarbatorim si ne bucuram de ceva ce ne place

Vedeti cum totul este practic inclus, chiar in momentul in care ne gandim? Pentru ca in fiecare moment, fiecare cuvant, gand, observatie, bucurie, produce un sentiment, adica o vibratie, care este inclusa in sfera vibrationala curenta.

Cand spunem “nu” la ceva, automat il includem in sfera vibrationala curenta. Cand dam atentie, in orice fel, la ceva, il includem in sfera vibrationala curenta.

Doua unelte pentru a imbunatati vibratia sptre a alimenta dorintele

Unul din secretele folosirii Legii Atractiei este sa tii dorintele in sfera vibrationala curenta. In cele ce urmeaza veti vedea cum o afirmatie va poate ajuta sau nu sa includeti o dorinta in sfera vibrationala curenta. Si veti invata sa reformulati afirmatiile spre a transforma vibratiile negative referitoare la dorinta si a le include in forma pozitiva in sfera vibrationala curenta.

Deasemenea veti invata sa folositi afirmatia dorintei, care va va permite sa o includeti si sa le pastrati in sfera vibrationala curenta, mai ales cand e vorba de dorinte noi care sunt mai usor de uitat daca nu li se da atentie in mod voluntar.

Intai de toate sa va explic de ce folosirea afirmatiilor, fie ele si formulate pozitiv, se poate sa nu dea o vibratie pozitiva. O afirmatie este o propozitie la timpul prezent folosita pentru a declara o dorinta. De exemplu: “am un corp frumos si armonios” este o afirmatie pozitiva. De fiecare data cand citesti aceasta afirmatie vei avea o reactie fata de cum te fac sa te simti cuvintele respective, in functie de valoarea ei de adevar relativ la propria persoana. Legea Atractiei raspunde la vibratia pe care o emiti pe baza a ceea ce simti si nu pe baza cuvintelor pe care le folosesti. Daca de exemplu iti spui ca ai un corp frumos si armonios cand nu-l ai sau cand acest lucru pare de neatins, aceasta te va face sa te simti rau si sa emiti vibratii negative, desi afirmatia este intr-adevar pozitiva. Vei emite vibratii de indoiala, vibratii negative care vor fi incluse imediat in sfera vibrationala curenta si la care Legea Atractiei va raspunde dandu-ti mai mult de acelasi fel. Deci afirmatiile pozitive pot genera vibratii negative, iar Legea Atractiei nu va raspunde acelor afirmatii pentru ca nu raspunde cuvintelor si vibratiilor pe care acestea le genereaza persoanei respective.

Iata o lista de afirmatii pozitive. Cum te face sa te simti fiecare cand o citesti? Esti multumit, relaxat si fericit?

-relatiile mele de familie sunt armonioase

-imi place corpul meu

-sunt milionar

-afacerea mea e infloritoare

-am o sanatate deplina

-am un partener ideal

Cand aceste afirmatii te fac sa te simti bine, generand vibratii pozitive? Atunci cand sunt adevarate pentru tine.

Cand afirmi ceva care nu este adevarat pentru tine, emiti o vibratie negativa pentru ca afirmatia activeaza in tine indoiala. Cheia este sa folosesti afirmatii care sunt adevarate pentru tine ca sa te faca sa te simti bine.

Va voi invata sa reformulati afirmatiile pentru ca ele sa fie intotdeauna adevarate pentru voi, astfel emitand doar vibratii pozitive. Legea Atractiei raspunde la ceea ce simti despre ceea ce spui si despre ceea ce gandesti.

Unealta nr.1: Reformularea afirmatiilor ca ele sa te faca sa te simti bine, fiind intotdeauna adevarate pentru tine. Unii ati invatat sa folositi intotdeauna timpul prezent in afirmarea dorintelor. Eu voi sugera ca “sunteti in curs de a le implini”.

Procesul de materializare a dorintei apare cand te gandesti, cand vorbesti despre ea, cand scrii despre ea, cand visezi cand te rogi pentru ea, incluzand-o in sfera vibrationala curenta. Deci esti in curs de a o implini, chiar din momentul in care incepi sa te gandesti la ea. Prin urmare aceasta afirmatie este adevarata pentru tine. Intotdeauna. Sidaca este adevarata, te face sa te simti bine, incluzand-o in sfera vibrationala curenta sub forma unei vibratii pozitive.

Sa rescriem afirmatiile precedente:

– sunt pe cale sa dezvolt relatiile mele de familie armonioase

– sunt pe cale sa am un corp armonios

– sunt pe cale sa devin milionar

– sunt pe cale sa am o afacere infloritoare

– sunt pe cale sa am o sanatate deplina

– sunt pe cale sa am un partener ideal

Unealta nr.2: Afirmarea dorintei

Afirmarea dorintei este o unealta eficienta in pozitivarea vibratiilor si este al doilea pas din cei trei in atractia voluntara. Dupa ce ti-ai clarificat ce iti doresti, scriind afirmatia dorintei care este adevarata pentru tine, te ajuta sa-I acorzi atenti acelei dorinte. Amintiti-va: Legea Atractiei iti va da mai mult din ceea ce  acorzi atentie si energie. Iar afirmarea dorintei te ajuta sa faci exact acest lucru.

De exemplu spui “vreau sa am casa mea”. In acel moment Legea Atractiei incepe sa faca ceea ce este necesar pentru a-ti implini dorinta. Totusi, majoritatea oamenilor se saboteaza singuri spunand ca nu-si permit sa aiba o casa. Astfel emit o vibratie de lipsa; si la asta raspunde Legea Atractiei. Odata ce ai scris afirmatia dorintei vei simti emotia si bucuria posibilitatii si speranta care sunt semnul ca vibratia ta este pozitiva. Poti spune asta dupa cum te simti.

Sunt trei elemente in afirmatia dorintei. Propozitia de deschidere, corpul, din lista de claritate de la Pasul 1, si propozitia de inchidere. In cele ce urmeaza veti invata sa folositi aceste elemente spre a crea afirmatia dorintei.

Afirmarea dorintei – Propozitia de deschidere

Sunt pe cale sa atrag tot ceea ce trebuie sa stiu, sa fac si sa am pentru a atrage  implinirea ideala a dorintei.

Afirmarea dorintei – corpul

Folosind afirmatiile din lista de claritate, combinati-le cu aceste sintagme:

Imi place sa stiu ca … (situatia mea ideala) partenerul meu ideal stie sa cante la chitara.

Imi place cum ma simt cand … depun bani la banca

Am hotarat …

Din ce in ce mai mult …

Ma incanta … gandul de a merge in excursie cu partenerul meu ideal

Imi place ideea de …  a avea clienti seriosi

Sunt incantat de ideea ca …

Imi place sa ma vad … alegand numai alimente sanatoase

Aceste afirmatii iti permit sa vorbesti despre tine stiind ca ele sunt adevarate. Pentru ca sunt intotdeauna. Intr-adevar, iti place ideea de a te afla intr-o situatie ideala. Si intotdeauna te incanta ideea de a te bucura de o dorinta implinita.

Astfel incluzi in sfera vibrationala curenta ca vibratie pozitiva, dorinta sub forma unei afirmatii care este adevarata si te face sa te simti bine in acelasi timp acordandu-I si atentie.

Folosirea cuvintelor este importanta aici: “ideal”, “am hotarat”, “ma incanta”, “imi place”, deoarece ele sunt adevarate si prin urmare determina intotdeauna vibratii pozitive. Amintiti-va: scopul afirmatiei dorintei este de a putea include in forma pozitiva dorinta in sfera vibrationala curenta dandu-va posibilitatea de a va bucura, de a o percepe in mod pozitiv, in timp ce vorbiti despre ea. Simtiti diferenta in vibratie dintre: “incanta ideea de a avea numai relatii infloritoare si armonioase” si “am numai relatii infloritoare si armonioase”? In prima varianta sustineti nu ca v-ati afla in acea situatie in momentul de fata ci ca va place ideea de a avea relatii infloritoare si armonioase, si asta e valabil chiar daca aveti in acest moment parte de ele sau nu. Vibratia este pozitiva. A doua varianta sustine ca sunteti deja in situatia de a avea numai relatii infloritoare si armonioase; daca este adevarat, atunci vibratia va fi pozitiva, dar daca nu, atunci va aparea indoiala, iar vibratia va fi negativa.

Afirmatia dorintei – propozitia de incheiere

Legea Atractiei pune in miscare tot ceea ce este necesar sa stiu, sa fac, sa am si sa se intample pentru a-mi aduce implinirea dorintei.

Sa revedem cateva exemple de afirmatii complete ale dorintei raportate la cazurile lui Janice si Greg. Amintiti-va, primul lor pas a fost sa alcatuiasca o lista de contrast pentru a putea sti cu claritate ce anume isi doresc.

Janice – afirmatia dorintei, relatia mea ideala: deci, ce imi doresc?

Propozitia de deschidere: “Sunt pe cale sa atrag tot ceea ce trebuie sa fac, sa stiu si sa am pentru a atrage relatia mea ideala”

Afirmatia dorintei: “Imi place cum  ma simt cand ma gandesc la relatia cu o persoana care este flexibila si echilibrata, care stie sa asculte si sa se bucure de conversatie si socializare; imi place sa stiu ca partenerul meu ideal este afectuos sensibil si grijuliu, si ma intreaba cum simt sau ce parere am despre diverse lucruri; imi place sa mi se ceara parerea cand e vorba de alegeri care ne privesc pe amandoi; ma bucur ca partenerului meu ideal ii place sa iasa in societate si se bucura de filme, muzica si dans; la amandoi ne plac excursiile pe termen lung si scurt care prin noi experiente ne aduc mai aproape unul de celalalt. Ma bucur ca partenerul meu ideal este rabdator si increzator si lasa lucrurile sa vina la timpul lor. Ma simt excelent cand partenerul meu ideal ma intreaba ce cred sau cum simt despre anumite lucruri, avand conversatii echilibrate in care fiecare dintre noi ia parte in egala masura. Imi place sa-I cer parerea partenerului meu ideal si imi place sa ma intrebe. Imi place sa fiu adorata de partenerul meu ideal si imi place ca si lui ii place sa fie mangaiat si alintat cateodata. El este optimist si hotarat, ma sustine si il sustin intotdeauna.”

Propozitia de incheiere: “Legea Atractiei pune in miscare tot ceea ce este necesar sa stiu, sa fac, sa am si sa se intample pentru a-mi aduce implinirea dorintei.”

Greg – afirmatia dorintei, situatia mea financiara ideala: deci, ce imi doresc?

Propozitia de deschidere: “Sunt pe cale sa atrag tot ceea ce trebuie sa fac, sa stiu si sa am pentru a atrage situatia mea financiara ideala”

Afirmatia dorintei: “Imi place sa stiu ca situatia mea financiara ideala imi permite sa-mi iau orice imi doresc, si sa ma bucur oricand de tot ce imi doresc, aducand mai multa bucurie si libertate in viata mea; belsugul este un sentiment placut si imi place sa stiu ca sunt inconjurat de belsug. Imi place sa stiu ca platesc toate facturile usor si cu bucurie, stiind ca platesc pentru a onora un schimb, un schimb menit sa aduca si mai multa multumire. Sunt emotionat la gandul unui flux constant de bani, din surse cunoscute si necunoscute. Imi place sa stiu ca situatia mea financiara ideala imi permite sa calatoresc oricand vreau si oriunde vreau, sa fac cumparaturi unde vreau sa sa-mi iau tot ceea ce ma face sa ma simt foarte bine. Din ce in ce mai mult primesc daruri si lucruri gratuite si tot ceea ce am nevoie, din surse cunoscute si necunoscute. Imi place sa stiu ca situatia mea financiara ideala imi permite sa pot pune bani deoparte in investitii profitabile.

Propozitia de incheiere: “Legea Atractiei pune in miscare tot ceea ce este necesar sa stiu, sa fac, sa am si sa se intample pentru a-mi aduce implinirea dorintei.”

Cum sa formulati afirmatia dorintei

Acum e radul vostru sa creati afirmatia dorintei voastre. Folositi lista de claritate pe care ati obtinut-o din lista de contrast pe care ati facut-o la pasul 1. Folositi propozitiile de deschidere si incheiere enuntate in cele doua exemple – tot ceea ce aveti de facut este sa formulati continutul afirmatiei. Folositi cateva din urmatoarele formulari pentru a va ajuta sa descriei situatia voastra ideala:

“imi place sa”, “imi place idea ca”, “Imi place sa stiu ca”, “situatia mea ideala”, “imiplace cum ma simt cand”, “am hotarat”, “din ce in ce mai mult”, “ma emotioneaza”, “ma bucur sa stiu ca”, “imi place sa ma vad..”

Cum stiu daca fac treaba buna? Dupa ce cititi afirmatia dorintei, intrebati-va cum va simtiti? Auziti o voce pesimista sau simtiti o vibratie negativa? Afirmatia dorintei voastre va face sa va simtiti grozav? Daca nu, revedeti formularea astfel incat sa va simtiti bine cand o cititi, ca sa emiteti vibratii pozitive cand ii acordati atentie. Amintiti-va, scopul afirmatiei dorintei este sa va ajute sa o includeti in sfera vibrationala curenta sub forma unor vibratii pozitive, care va bucura cand o cititi.

In concluzie – Pasul 2: Acordati dorintei voastre atentie.

Ati facut si pasul 2 acordand dorintei voastre atentie si energie. Iata cele invatate in aceasta sectiune: sfera vibrationala cuprinde toate vibratiile pe care le emitem la un moment dat. Trebuie sa includeti vibratia noii dorinte in sfera vibrationala curenta. Afirmatia dorintei va ajuta sa includeti vibratia noii dorinte in sfera vibrationala curenta. Scopul Pasului 2 e sa acordati dorintei voastre atentie. Va imbunatatiti vibratia dorintei atunci cand ii acordati atentie si energie intr-un mod pozitiv. Afirmatiile care nu va fac sa va simtiti bine sunt neadevarate pentru voi. De aceea folositi doar afirmatii care va sunt adevarate si va fac sa va simtiti bine cand le cititi. Legea Atractiei raspunde la cum simtiti cand faceti afirmatia, nu la felul cum este formulata ea. Acum ca ati invatat sa aplicati pasul 1 si 2 al procesului, e timpul sa trecem la pasul 3.

Pasul 3 – Permiteti, lasati sa se intample.

Permiteti, lasati sa se intample – acesta este secretul.

Unii dintre voi poate veti spune ca ati avut deja dorinte pentru care v-ati emotionat si v-ati bucurat la gandul ca acestea s-ar putea implini, dar care inca nu s-au implinit. Amintiti-va ca atractia voluntara este un proces cu trei pasi. Ati identificat dorinta si i-ati acordat atentie pozitiva, incluzand-o in sfera vibrationala curenta. Cel de-al treilea pas in acest proces este permisiunea, sa lasati sa se intample.

Sa incepem: permisiunea este pur si simplu lipsa vibratiilor negative; iar indoiala este o vibratie negativa. Permisiunea este cel mai important pas in procesul de atractie voluntara. Unul dintre prietenii mei m-a intrebat odata de ce nu a reusit sa-si atraga implinirea dorintei; facuse o lista foarte buna de contrast-claritate si acordase dorintei atentie pozitiva, si cu toate acestea de ce nu reusise sa-si implineasca inca dorinta? Evident ca nu a fost suficient sa identifice si sa-si alimenteze cu energie si atentie dorinta. Mai era nevoie deasemenea sa elimine orice dubiu, orice indoiala cu privire la posibilitatea de a-si atrage dorinta. Procesul de inlaturare a indoielii se numeste permitere.

Poate ati auzit de expresia “fie voia Lui” (cautati voi alta traducere pt ‘Just allow it’🙂 Daca doar va spuneti asta, nu o sa va ajute prea mult – daca aveti vreo indoiala, vibratia emisa va fi negativa si va lucra impotriva atragerii dorintei. Vibratia negativa a indoielii si cea pozitiva, a bucuriei posibilitatii implinirii dorintei se anuleaza reciproc. Prin urmare permiterea apare in lipsa indoielii. Permiterea este absenta vibratiilor negative – indoiala. Stiti ca permiteti atunci cand rostiti afirmatii precum “ce usurare”,  “mai stii, poate ca pot avea asta”, “asta pare realizabil”. Toate acestea exprima sentimentul produs de eliminarea vibratiilor negative. Multi spun ca permiterea ar fi cel mai dificil pas in formula Legii Atractiei – nu este, poate doar cel mai putin inteles. Multi nu inteleg cum sa faca acest pas si devin frustrati cand altii le spun: “Ai credinta, lasa sa se intample!”. Observati ca vibratiile sunt la fel de volatile ca gandurile. Ceea ce este insa grozav! Pentru ca daca este extrem usor sa pierzi o vibratie pozitiva, este la fel de usor sa convertesti una negativa. Doar permiteti

In aceasta sectiune veti invata cum sa permiteti

Jocul permiterii

Exista un joc simplu pe care va permite sa intelegeti importanta acestui pas. Intr-un vas de sticla cu gauri prin case sunt trecute dintr-o parte in alta niste bete, punem bile care sunt oprite de aceste bete. Bilele reprezinta dorinte iar cele care cad pana la fundul vasului – manifestarea. In timpul jocului betele sunt scoase unul cate unul permitand bilelor sa se implineasca. Ele vor cadea doar daca betele care le stau in cale sunt scoase unul cate unul. In mod similar, daca ai o dorinta puternica poate sa nu fie suficient. Ea se va putea manifesta doar cand rezistenta – indoiala este eliminata. Cu cat mai repede rezistenta/indoiala este eliminata, cu atat mai repede va aparea manifestearea. Cu alte cuvinte, rapiditatea materializarii unei dorinte este direct proportionala cu cat de mult ii permitem.

Puterea permiterii

Daca ai o dorinta puternica si o indoiala puternica inseamna ca dorinta respectiva nu se va manifesta. Daca ai o dorinta puternica si o indoiala mai mica inseamna ca dorinta respectiva se va manifesta, dar mai greu. Legea Atractiei materializeaza ceea ce produce sentimentele/vibratiile, indiferent ca sunt negative sau pozitive. Daca ai o dorinta puternica fara nici o indoiala inseamna ca dorinta respectiva se va manifesta cu rapiditate. Desi zambesc, cumparatorii de bilete de loterie se indoiesc ca vor castiga, ceea ce ii impiedica sa-si atraga implinirea dorintei. Daca ai o dorinta puternica si o indoiala mica inseamna ca dorinta respectiva, daca se va manifesta, va fi mai greu. Rapiditatea cu care castigi la loterie – dorinta in cauza, este in functie de cat de mult te indoiesti.

Mai aveti indoieli? Rapiditatea cu care Legea Atractiei se manifesta este in functie de cat de mult permiteti.

De unde vine indoiala?

Cea mai mare sursa de indoiala – vibratie negativa, este din propriile credinte limitatoare. Ce este o credinta limitatoare? O credinta limitatoare este un gand repetitiv care va ocupa mintea iar si iar, fiind destul de greu sa dispara de la sine. Cand mintea va este ocupata de o credinta limitatoare, emiteti incontinuu vibratii negative. Din fericire nu conteaza cat timp emitem aceste vibratii. Adica putem limita pierderea la timpul irosit – desi timpul nu e tocmai putin lucru.

Amintiti-va: Legea Atractiei raspunde numai la ceea ce este in sfera vibrationala curenta, nu tine cont de ce a fost. Credintele/gandurile limitatoare stau in calea materializarii dorintei. Fraze precum “trebuie sa muncesc mult pentru a avea destui bani” genereaza o vibratie de lipsa care de fapt sta in calea obtinerii banilor respectivi. Cum identificam credintelegandurile limitatoare? Iata o cale usoara de a le identifica: ele se gasesc de obicei dupa cuvantul “deoarece”. Precum in fraze ca “nu pot avea asta, pentru ca..”.

Iata cateva exemple: “mi-ar placea sa scriu o carte, dar nu pot deoarece nu am o diploma” sau “mi-ar placea sa-mi incep o afacere a mea, dar nu pot deoarece sunt prea in varsta” sau “mi-ar placea sa am un corp armonios dar nu pot deoarece toti din familia mea sunt supraponderali” sau “mi-ar placea sa am o relatie ideala, dar nu pot pentru ca sunt prea in varsta, prea gras sau prea timid”, etc.

Revenind la exemplele noastre, Janice s-a intamplat sa-si spuna ca nu poate avea o relatie ideala pentru ca e prea in varsta, iar Greg isi spunea ca nu poate avea o situatie financiara ideala pentru ca provine dintr-o familie saraca. Deci care sunt gandurile voastre limitatoare? Cand va treziti spunand “nu pot… deoarece..” inseamna ca tocmai ati descoperit unul.

In aceasta sectiune veti invata cateva metode prin care sa va schimbati credintele/gandurile limitatoare. Permisiunea este lipsa vibratiilor negative; iar indoiala este o vibratie negativa. Si este adesea creata de credintele/gandurile limitatoare.  Prima unealta care va va da posibilitatea sa permiteti este… ati ghicit: afirmatia de permitere. Scopul ei este de a slabi sau de a inlatura orice indoiala care sta in calea atragerii dorintei voastre.  Dupa ce formulati afirmatia de permitere veti simti un sentiment de usurare, corespunzator inlaturarii indoielii. In acel moment veti putea crede cu adevarat ca puteti sa va atrageti dorinta.

A crede inseamna deasemenea lipsa indoielii. Ca si “soarta”.  Exista doua modalitati pentru a sti daca permiteti: intai, puteti spune dupa cum va simtiti – cand eliminati un sentiment negativ produs de o rezistenta, va veti simti usurati, sau veti spune “ah, zis iz maci bietâr..” J

A doua modalitate de a afla este cand apare manifestarea in viata voastra. Cand dovada apare in viata voastra, stiti ca atunci.. permiteti.

In cele ce urmeaza veti invata sa va schimbati gandurile in unele pozitive.

Din aceste ganduri pozitive repetate iar si iar, vor fi create noile voastre credinte.

Amintiti-va: o credinta limitatoare este pur si simplu un gand repetitiv pe care il ganditi iar si iar. Prin urmare orice credinta poate fi schimbata.

Va voi propune o formula pentru a crea afirmatia de permitere. De fiecare data cand enuntati o credinta/un gand limitator, sau cand aveti indoiala, puteti folosi aceasta formula pentru a crea o afirmatie de permitere care va va ajuta sa reduceti si sa eliminati indoiala. Este simplu sa va scrieti propriile voastre afirmatii de permitere: incepeti prin a va intreba daca in acest moment este cineva care face ceea ceea vreti sa faceti sau care are ceea ce vreti sa aveti. Daca este, atunci cati au facut asta astazi? Ieri? Saptamana trecuta? Luna trecuta? Anul trecut? Scrieti-va afirmatiile in termeni generali, la persoana a IIIa, pentru ca o referire la propria persoana poate crea indoiala. Asigurati-va ca afirmatiile sunt plauzibile.

Iata cateva exemple:

1.“mi-ar placea sa am un corp armonios dar nu pot deoarece toti din familia mea sunt supraponderali” Intrebare: este cineva pe planeta care nu e gras desi provine dintr-o familie de supraponderali? Da. Intrebare: daca e asa, cati oameni au asta astazi? Ieri? Saptamana trecuta? Luna trecuta? Anul trecut?

Afirmatia de permitere: “mii de persoane, chiar si in cartierul meu, au alta dimensiune decat cei din familia lor. Sunt milioane de oameni pe planeta care sunt mai subtirei decat parintii si fratii lor.

Nota: aceasta afirmatie este scrisa in termeni generali, la persoana a IIIa, pentru a evita orice referire la propria persoana.

2. “mi-ar placea sa-mi incep o afacere a mea, dar nu pot deoarece sunt prea in varsta”. Intrebare: : este undeva pe planeta cineva de varsta mea care a pornit propria afacere? Da. Intrebare: Daca da, atunci cati oameni au asta astazi? Ieri? Saptamana trecuta? Luna trecuta? Anul trecut?

Afirmatia de permitere: “chiar acum sunt sute de persoane peste 50ani, care isi incep propria afacere de succes. Sunt milioane de afaceristi milionari peste 50ani.

Scrieti-va afirmatia de permitere in termeni generali, la persoana a IIIa, pentru ca o referire la propria persoana poate crea indoiala.

In exemplele noastre, Janice este sigura de dorinta sa de a atrage o relatie ideala, avand o lista substantiala de claritati, obtinuta dupa analiza catorva relatii trecute, intr-o lista lunga de contrast. Ea foloseste o afirmatie a dorintei pentru a-i acorda atentie si energie si pentru ca aceasta este o dorinta noua pentru ea, are nevoie sa reduca indoiala pentru a o atrage. Face asta formuland afirmatii de permitere: “sute de oameni au intalnit persoana ideala luna trecuta; mii de persoane au astazi intalnire cu o persoana care le va deveni partenerul ideal de viata; sute de miii de cupluri se bucura unul de altul chiar in acest moment;  milioane de cupluri au o relatie ideala; in fiecare zi din ce in ce mai multi oameni isi atrag partenerul ideal; milioane de cupluri participa la activitati sociale, calatorii si vacante; sute de mii de cupluri vor merge sa danseze saptamana aceasta.” Pe masura ce Janice isi citeste afirmatia de permitere, incepe sa simta speranta si sa reduca indoiala. Acum Legea Atractiei ii poate aduce lui Janice partenerul ideal.

Greg era stresat de probleme financiare. El foloseste atractia voluntara pentru a-si atrage situatia financiara ideala. A facut o lista de contraste din care a castigat multa claritate. A alcatuit afirmatia dorintei cu care o alimenteaza cu energie si atentie si o introduce in sfera sa vibrationala curenta. Deoarece aceasta este o dorinta noua pentru el, are nevoie sa reduca si msa inlature indoiala pentru ca sa se manifeste. Situatia mea financiara ideala – afirmatii de permitere: “milioane de oameni primesc bani astazi; in fiecare zi miliarde de dolari sunt transferate dintr-un cont in altul; cineva a primit un cec chiar in acest moment; sute de mii de oameni castiga bani si premii in fiecare zi; cineva a devenit milionar ieri; milioane de dolari sunt mosteniti in fiecare zi; cineva a gasit bani astazi; din ce in ce mai multi oameni atrag noi moduri de a face rost de bani”. Pe masura ce Greg isi citeste afirmatiile de permitere, incepe sa simta speranta si sa reduca indoiala. Acum Legea Atractiei ii poate raspunde lui Greg aducandu-I situatia financiara ideala.

Cum sa va creati propria afirmatie de permitere.

Aveti nevoie de o afirmatie de permitere atunci cand folositi afirmatii de indoiala. Faceti-va o lista de indoieli: “nu pot avea asta deoarece..” sau “asta nu se va intampla pentru ca..”.

Primul pas: descoperiti indoiala: recititi lista de afirmatii ale dorintei si descoperiti orice indoiala in fucntie de cum simtiti pe masura ce o cititi. De ex daca afirmatia dorintei spune ca slujba ideala va permite sa lucrati 4 zile pe saptamana si auziti o voce care va spune ca asta nu va fi nicoadata, atunci ati identificat o indoiala.

Al doilea pas: puneti-va urmatoarele intrebari: intrebati-va daca in acest moment face cineva ceea ce va doriti sa faceti, sau daca are ceea ce va doriti sa aveti.1:21:02 Daca da, atunci cat oameni au asta azi? Ieri? Saptamana trecuta? Luna trecuta? Anul trecut?

Al treilea pas: scrieti afirmatiile in termeni generali, la persoana a IIIa, deoarece o referire la propria persoana poate crea indoiala. Asigurati-va ca afirmatiile sunt plauzibile. Sunt doua modalitati de a sti cand permiteti: prima: simtiti un sentiment de usurare si va auziti spunand “ah, asa e mult mai bine”; a doua, vedeti dovezi ale manifestarii aparand in viata voastra si atunci stiti ca permiteti.

Mai multe unelte care sa va ajute sa permiteti.

In afara de afirmatia de permitere, mai sunt si alte unelte pe care le puteti folosi:

  1. bucurati-va de dovezi cand le descoperiti
  2. cand observati dovezi ale manifestarii Legii Atractiei in viata voastra bucurati-va; notati intr-un caiet de fiecare data
  3. apreciati si fiti recunoscatori de fiecare data
  4. folositi espresia “sunt pe cale sa”
  5. folositi espresia “am hotarat”
  6. folositi espresia “se pot intampla multe”
  7. cereti informatii
  8. faceti-va o cutie de atractie, sau un colaj in care puneti tot ceea ce este legat de dorinda, pentru a-I acorda atentie si energie. Rapiditatea materializarii este proportionala si cui intensitatea vibratiei pozitive
  9. creati o nevoie sau o ‘lipsa de pe raftul cu izbanzi’🙂
  10. si lasati Legea Atractiei sa se ocupe mai departe.

“Ce” – este treaba voastra. “Cum” – este treba Legii Atractiei

Amintiti-va: este absenta indoielii cea care va va aduce dorinta mai repede.

1. bucurati-va de dovezi

Amintiti-va: ca sa se manifeste dorinta, trebuie sa eliminati indoiala. Indoiala este cea care sta in calea dorintei impiedicand-o sa vina spre tine. Cea mai buna dovada pentru a elimina indoiala este sa gasiti dovezi. Oamenii de stiinta de exemplu obisnuiesc sa creada ceva doar dupa ce a fost dovedit. La fel, cand cineva ne dovedeste ceva, adesea spunem: ‘ok, acum te cred ca am vazut dovada’. Iata cum sa folositi dovezile in avantajul vostru. Ati observat cum, atunci cand ceva pe care il doriti foarte mult incepe sa apara in viata voastra, sunteti foarte emotionati si nerabdatori? De exemplu, atrageti o informatie pe care o cautati, sau intalniti pe cineva care este destul de aproape de partenerul ideal sau de clientul ideal. Aceasta este o dovada a Legii Atractiei care functioneaza in viata voastra. Felul cum observati dovezile Legii Atractiei este foarte important. Cateodata unii vor spune: “asta nu este exact cea ce imi doresc; sau nu e chiar persoana pe care o cautam; sau e pe aproape dar nu chiar”. Spunand sau gandind acest fel de remarci creaza o vibratie negativa. Cand descoperiti dovezile Legii Atractiei bucurati-va realizand cat de aproape ati ajuns de implinirea dorintei voastre. In bucurie consta fructificarea in vibratii pozitive a acestei resurse si totodata alimentarea dorintei cu atentie si energie. Nu e numai o chestiune de gandire pozitiva, ci este vorba despre vibratiile emise. Amintiti-va, acesta este un manual fundamentat pe mecanisme dovedite stiintific. In fiecare moment Legea Atractiei raspunde vibratiei pe care o emitem. Amintiti-va, Legea Atractiei nu tine cont de faptul ca observam, ne amintim, ne imaginam, ne plangem, ne ingrijoram sau ne bucuram de ceva. Doar raspunde la vibratia emisa in momentul respectiv, indiferent de ceea ce am emis in trecut, indiferent daca ea este pozitiva sau negativa, in aceasi masura, trimitandu-ne mai mult de acelasi fel. Deci gasiti dovezile si bucurati-va!

Exista totusi un avantaj, care va fi discutat cu alta ocazie si care tine de structura psihicului uman: omul raspunde mai bine la lucrurile pozitive, unii spun ca o idee pozitiva rezoneaza de zeci de ori mai intens decat una negativa.

Nu suntem singuri si putem controla doar ceea ce emitem. Dar deasemenea putem controla si ceea ce emitem ca reactie la ceea ce observam. La asta se refera sintagma “actioneaza, nu reactiona” de care probabil ca ati mai auzit.

Janice care foloseste Legea Atractiei pentru a-si atrage partenerul ideal este un bun exemplu despre cum poate fi folosita aceasta unealta pentru a reduce indoiala. La scurt timp dupa ce si-a creat afirmatia dorintei si a inceput sa foloseasca afirmatiile de permitere, Janice a intalnit un baiat care a venit in vizita in orasul ei. S-au placut imediat pentru ca aveau multe in comun, inclusiv preferintele sociale si muzicale. Janice a fost impresionata de cat de bine stia sa vorbeasca si sa asculte. Dupa cateva zile Janice este dezamagita afland ca baiatul este din alta tara. Petrece mult timp descriind pe larg si plangandu-se de acest fapt, astfel incluzand in sfera ei vibrationala ceea ce de fapt nu dorea. Si totusi stiam ca baiatul era foarte aproape de ceea ce ea isi dorea, fara sa constientizeze acest lucru foarte important. Este important ca ea sa-si includa toate lucrurile care il fac pe acel om apropiat de idealul ei in sfera vibrationala curenta si sa le acorde atentie si energie acestora. Pentru aceasta i-am cerut sa-mi povesteasca toate acele lucruri care au impresionat-o si au bucurat-o la acest baiat, cu alte cuvinte lucruri care erau in afirmatia dorintei ei, facand-o sa se simta foarte bine. A fost usor sa faca o lista care includea abilitatile lui sociale, calitatile de ascultator si preferintele pentru activitati sociale, valorile lui si cat de fericita s-a simtit in prezenta lui. Janice a inceput sa-si simta vibratia schimbandu-se chiar din momentul in care a inceput sa faca aceasta lista. Gasind si bucurandu-se de apropierea de situatia ideala i-a schimbat imediat vibratia. Indata ce Janice a inceput sa observe apropierea fata de situatia ideala a inceput sa includa vibratia ei in sfera vibrationala curenta. Si stiti cum raspunde la aceasta Legea Atractiei.

2. Notati dovezile Legii Atractiei

Tinand un jurnal al evenimentelor cate va fac sa observati Legea Atractiei in actiune va vor ajuta sa credeti si mai mult, reducand indoiala si dandu-va mai multa incredere, si ajutandu-va sa va bucurati mai mult, sa permiteti mai mult si sa atrageti mai mult. Indiferent de dimensiunea manifestarii observate, de exemplu daca gasiti o fisa, castigati ceva sau pur si simplu daca vedeti ceva care va bucura, daca este ceva ce v-ati dorit, notati in caiet. Inregistrati dovezile si va pozitivati vibratiile. Observarea dovezilor ajuta la reducerea indoielii. Amintiti-va ca in momentul in care ceva v-a fost dovedit, toata indoiala este eliminata. Poate va si auziti zicand “acum cred” sau “asa e mult mai bine”. Dupa ce ati adunat cateva pagini de astfel de dovezi veti realiza cat de mult lucreaza in viata voastra Lege Atractiei, in fapt – permanent. Pe masura ce utilizati Legea Atractiei in mod constient, veti avea confirmarea care va va ajuta sa aveti incredere in procesul de permitere mult mai usor, reducand indoiala – rezistenta. Amintiti-va: absenta indoielii va va aduce dorinta mai repede. Asa ca de fiecare data cand simtiti indoiala in legatura cu Legea Atractiei, trebuie doar sa aruncati o privire pe jurnalul de dovezi. Citind acest jurnal va veti aminti de dovezile pe care le-ati observat, veti reduce sau elimina indoiala. Exemplu de jurnal de dovezi:

azi am observat aceasta dovada.. bani lasati in aparatul de parcare, sau de cafea, cineva m-a invitat la masa de pranz azi sau am obtinut o reducere de 30% la ceva anume, am primit mostre gratuite, am primit un sfat, etc.

Jurnalul de dovezi mi-a fost si mie util. Avand o minte analitica si lucrand cu cifrele, ma indoiam ca as putea sa ma folosesc de Legea Atractiei. Dar citind cartile lui Michael Galager am invatat sa-mi schimb gandurile, sa fiu deschis si receptiv la idei noi. Atunci au inceput sa se intample lucruri minunate. Am inceput sa am o abordare optimista in situatiile de zi cu zi care in mod normal m-ar face sa ma ingrijorez. Cand mi-am schimbat intentionat vibratia de la ingrijorare la  detasare am observat ca obtin rezultate. Si repede. Daca am hotarat ca vreau sa am trei clienti noi intr-o zi, asa se si intampla. Una dintre modalitatile prin care am folosit aceasta unealta, e notandu-mi fiecare din succesele obtinute peste zi, in afaceri si in viata privta: cand primesc un lucru acre ma bucura, cand intalnesc un client nou, cand gasesc sau cand imi iese ceva ce mi-am dorit, cand platesc ceva ce am de platit sau cand primesc un cec. Folosesc cat de des acest jurnal, pentru ca in el revad dovezile care mi s-au intamplat. De fiecare data cand vreau sa-mi imbunatatesc vibratia si sa-mi amintesc cat de puternica si de ubicuitara este Legea Atractiei. Amintiti-va: Legea Atractiei nu tine cont ca va amintiti, va plangeti, va ingrijorati, creati, va imaginati sau va jucati cu ideea de a avea dorinta implinita. Ea doar raspunde la ceea ce este in sfera vibrationala curenta. Deci gasiti, notati si observati dovezile si emiteti vibratii pozitive!

3. Apreciere si recunostinta

Aprecierea si recunostinta va ajuta sa emiteti vibratii pozitive puternice. Cand apreciati ceva aveti un anumit sentiment si emiteti vibratia sa corespunzatoare, de bucurie. Ganditi-va, cand multumiti cuiva pentru ceva, sunteti recunoscatori, va bucurati ca ati reusit sa rezolvati ceva. Sentimentele pe care le aveti sunt pozitive. Tinand un jurnal zilnic al recunostintei va ajuta sa mentineti o vibratie pozitiva. Daca intentionat alocati cateva minute in fiecare zi pentru a observa si a acorda atentie pentru ceea ce sunteti recunoscatori, veti emite vibratii puternice, pozitive, pe care le includeti in sfera voastra vibrationala curenta. Puteti sa gasiti cateva momente pentru a aprecia orice – sentimentul care insoteste recunostinta este cel care determina vibratiile. Janice a carei dorinta este un partener ideal,  tine un jurnal zilnic al recunostintei care ii permite sa reflecteze asupra relatiilor care ii aduc bucurie in viata ei. Iata cateva exemple de afirmatii de apreciere din jurnalul lui Janice: ma bucur ca am fost in excursie cu prieteni noi saptamana asta; mi-a placut sa impart pranzul astazi cu prieteni apropiati; apreciez faptul ca prietenii mei imi acorda atentie; imi place sa am multi prieteni. In timp ce Janice isi scrie si isi citeste jurnalul zilnic de recunostinta, Legea Atractiei lucreaza pentru a-I aduce mai mult din ceea ce ea ofera prin vibratia ei. Gasiti-va cateva momente pentru a aprecia orice – sentimentul care insoteste recunostinta este important, el fiind cel care determina vibratiile. Aprecierea si recunostinta va ajuta sa emiteti vibratii puternice, pozitive.

4. Folositi expresia “sunt pe cale sa..” sau “sunt in curs de a..

Cateodata e greu sa crezi ca vei obtine ceea ce doresti. Asta mai ales daca te concentrezi pe faptul ca inca nu ti-ai atins scopul. Cand te concentrezi pe ceea ce nu ai, emiti vibratii negative. Asa ca mai bine simte-te usurat spunand: “sunt in curs de..”. Spunandu-ti ca nu ai ceva e un alt mod de a te concentra pe o lipsa, generand o vibratie negativa.

Daca va surprindeti observand faptul ca nu aveti ceva, opriti-va si in loc spuneti “sunt in procesul de atragere al..”.

Unii vor intreba: “pai nu esti tot timpul in procesul de a sau pe cale sa? Bineinteles, aceasta e si ideea, de a formula o afirmatie care fiind adevarata pentru tine, elimina indoiala.  Legea Atractiei face in fiecare moment tot ceea ce este necesar pentru raspunde sentimentelor tale si a-ti aduce mai mult din ceea ce oferi la nivel vibrational.

Odata ce ati atras ceva ce v-ati dorit, odata ce dorinta s-a manifestat, veti genera o noua dorinta, fiind din nou “in curs de”. In momentul in care ati inceput sa va ganditi la ea, sa vorbiti despre ea, sa scrieti despre ea, sa o puneti in calendar, sa puneti un bilet pe frigider, tocmai ati inceput “procesul de”. Deoarece astfel acordati atentie concentrare si energie noii dorinte. Deci e adevarat, sunteti in proces de. In fiecare moment. Iata cateva exemple, cum sa aplicatii unealta “sunt pe cale sa..”:

– “inca nu am atras partenerul ideal” – “sunt in curs de a atrage partenerul ideal”

– “inca astept o slujba ideala” – “sunt in procesul de a obtine o slujba ideala”

– “inca nu mi-am atins greutatea ideala” – “sunt pe cale sa am un corp armonios”

Amintiti-va sa folositi aceste expresii de fiecare data cand va concentrati atentia indoiala si pe faptul ca nu aveti inca ceea ce va doriti.

5. Folositi expresia “am hotarat”

O alta modalitate de a formula afirmatiile spre a emite vibratii pozitive este sa folositi expresia ”am hotarat”. Ati observati ca de fiecare data cand o folositi, ea creaza o un sentiment puternic, de incredere, de siguranta si apoi implicit de apreciere: “am hotarat sa-mi iau asta” sau “am hotarat sa fac asta”.  Cei mai multi oameni folosesc rar aceste cuvinte dar asa cum am aratat, cuvintele si gandurile dicteaza sensul vibratiei prin sentimentele create. Este deaesemenea o exclenta metoda de a muta atentia de pe lipsa, inapoi catre dorinta. “Am decis ca voi avea mai multi bani in viata mea”, “am hotarat ca voi lucra trei zile pe saptamana”, “am decis ca voi avea o relatie sanatoasa si fericita”, “am hotarat ca-mi voi face o afacere proprie”, “am hotarat ca-mi voi atrage slujba ideala”. Poate ati observat ca unii oameni, cand onbserva contrastul, spun: “Destul! Am hotarat ca de acum.. “ Prin urmare, hotararea inseamna sa iei o decizie de schimbare, deci implicit o schimbare in vibratie. Voluntara, si totusi, pentru cei mai multi, doar intamplatoare. Prin decizie, se schimba atentia de la lipsa catre ceea ce vrei sa atragi. Decideti mai des! Veti simti instantaneu usurare prin inlaturarea indoielii/rezistentei.

6. Folositi expresia “multe se pot intampla” sau “cine stie, se poate intampla”

Jason foloseste Legea Atractiei pentru a atrage clientul ideal. Puteam sti din cuvintele lui cand anume avea sa-i vina un client; spune aceva de genul: “parca astept la nesfarsit, ma intreb cand o sa intample?” Chiar daca Jason a facut constiincios toti pasii, o parte din el inca se indoia. Afirmatiile pe care le facea despre urmatorul client aveau o vibratie negativa, de lipsa, de indoiala. Jason a irosit muta energie si timp incercand sa inteleaga de ce nu obtinea ceea ce isi dorea. Si observa ca nu si-a materializat inca dorinta, emitand si mai multe vibratii negative. Ca si Jason probabi ca petreceti ceva timp observand ca inca nu ati atins dorintele. Iata cateva intrebari care l-au ajutat pe Jason sa-si  mute atentia din zona lipsei dorintelor intr-o zona de posibilitati: “se pot intampla multe in urmatoarele zile?”, “se pot intampla multe saptamana viitoare?”, “se pot intampla multe in urmatoarele 30 de zile?” Jason a raspuns entuzismat la fiecare: “Da!” In momentul in care am rostit “se pot intampla multe”, am simtit deja usurarea lui. Aceasta experienta i-a amintit de asemenea de alte ocazii in care “s-au intamplat multe” chiar si cand s-a indoit ca “se pot intampla multe”. Folosind aceasta afirmatie de permitere am schimbat vibratia lui Jason de la lipsa, catre belsug, de la o vibratie negativa la una pozitiva.

De acum, in momentul in care observati o lipsa, concentrati-va pe posibilitatea ca “multe sa se intample”.

7. Cereti informatii

Adesea, cand aflam despre dorintele noastre si ne entuziasmam, indoiala care poate aparea opreste Legea Atractiei din procesul de manifestare a dorintei. Daca va doriti sa aveti clienti destui, poate va indoiti ca este posibil, totusi, va puteti dori informatii care va pot ajuta in obtinerea acestor clienti. Incercati! Daca va simtiti mai increzatori dupa ce ati solicitat informatii, inseamna ca ati redus din rezistenta/indoiala. Ceea ce permite Legii Atractiei sa va aduca dorinta mai aproape, mai repede. De exemplu ”mi-ar placea sa aflu/atrag noi informatii care sa ma ajute sa incep sa atrag noua mea dorinta”, “mi-ar placea sa incep sa atrag informatii despre dorinta ca sa incep sa o atrag”, “mi-ar placea ca Legea Atrctiei sa-mi aduca informatii utile pentru a-mi atrage dorinta”, “mi-ar placea sa atrag informatii pentru a crea idei de afaceri”, “mi-ar placea sa atrag informatii despre unde sa-mi promovez noua afacere”. Avem mai putin arezistenta in a acepta informatii. In consecinta informatia vine mai repede deoarece nu este nici o vibratie negativa care sa o impiedice sa se manifeste.  O tehnica foarte eficienta este cea pe care am folosit-o pentru situatia financiara a lui Greg. Chiar dupa ce a facut cei trei pasi, Greg inca se indoia ca poate avea ceea ce isi dorea. I-am spus sa ceara si sa acepte informatii care sa-l ajute cu dorinta lui de a primi mai multi bani. Greg s-a entuziasmat imediat si a spus: “Oh, e un inceput bun, pot sa fac asta, pot atrage informatii despre ce trebuie sa fac pentru a atrage mai multi bani. Asta am nevoie. Si asta o pot face.”

8. Faceti-va o cutie de atractii

Faceti-va o cutie de atractii in care sa puneti tot felul de lucruri care sa reprezinte dorinta voastra, decupaje, scrisori, carti de vizita ale unor oameni cu care vreti sa lucrati, fotografii, pliante, reclame sau pur si simplu biletele pe care scrieti cum v-ati simti cand veti avea dorinta implinita. Puteti folosi orice fel de cutie. Important este cum va simtiti cand va ganditi la dorinta voastra. Caci de fiecare data cand puneti ceva in cutia de atractii de fapt emiteti speranta la nivel vibrational. Si speranta este o vibratie pozitiva. In loc sa aruncati cataloagele si fluturasii de reclama spunand “nu-mi permit asta” sau “nu voi avea niciodata una din asta”, puneti-le in cutia voastra cu atractii – “se pot intampla multe”.   Cand permiteti.

Nu trebuie sa va ganditi la cum se va realiza acest lucru, aceasta nu e treaba voastra. Dar e treaba voastra sa hotarati ce – puneti in cutia cu atractii si lasati restul pe seama Legii Atractiei.

9. Creati o lipsa sau o nevoie

O lipsa sau o nevoie asteapta intotdeauna sa fie completata. De exemplu, sa spunem ca va doriti mai multi clienti. Facand loc in dulapul cu dosare pentru noi clienti, chiar si completand dosare noi cu ‘urmatorul client’, face doua lucruri: stabileste faptul ca vreti sa atrageti noi clienti, si deasemenea creaza un gol care trebuie umplut. Daca spuneti ‘astept urmatorul client’ sau ‘am doar putini clienti’ poate fi reformulat ‘am spatiu pentru noi clienti’ – simtiti diferenta?  Suna mai bine, nu-I asa? Scopul e sa reducem indoiala data de observarea prea indelungata a contrastului si totodata sa cream lipsa/nevoia care trebuie umpluta.

Unele lipse/nevoi pot fi create intentionat. De exemplu scrieti in agenda ‘client nou azi’ sau ‘o noua intalnire aici’ sau ‘vanzare incheiata azi’. Astfel ati creat o lipsa si implicit o nevoie de a atrage acele lucruri. Cand va veti uita in calendar va veti aminti intentia de a atrage acele lucruri in zilele respective si le veti alimenta astfel cu atentie si energie. Un alt fel de lipsa/nevoie poate fi creat neintentionat, de exemplu cand un client se rasgandeste. Majoritatea oamenilor sunt ingrijorati de acest lucru, petrecand prea mult timp cu observarea contrastului, concentrandu-se pe anularea tranzactiei si acordandu-I atentie, emitand vibratii negative. Sta in puterea voastra sa scrimbati aceasta vibratie spunand: “tocmai am creat un loc pentru un nou client” – si daca stati sa va ganditi putin, acest lucru este adevarat: ocupandu-va de acel client care nu a incheiat tranzactia, ati pierdut probabil mai mult timp decat ar fi trebuit, asteptandu-l sa se hotarasca.

In loc sa irositi timpul, unica resursa care nu se regenereaza, puteti considera ca tocmai v-ati creat mai multa disponibilitate pentru un alt proiect. Pentru ca asa este. Este doar ‘bad management’ sa contempli un esec.  In fapt, sunt convins ca adesea, dupa un efort istovitor, chiar daca nu ati izbandit in ceea ce v-ati straduit sa faceti, ati avut un sentiment de usurare cand s-a terminat, indiferent de rezultat.

Am auzit odata de la un om dinamic, o vorba care mi-a placut: “Cand am un vis… ma trezesc si ma apuc de treaba”. Ei, asta e permisiune.

10. Lasati Legea Atractiei sa se ocupe de restul

Cateodata poate fi coplesitor/descurajant sa te gandesti la cate ai de facut ca sa ajungi sa materializezi o anumita dorinta. Nu e nevoie sa fii coplesit pentru ca Legea Atractiei va aduce rezultatul la tine. In momentul in care va zurprindeti spunand “nu stiu cum am sa fac asta”, “nu stiu unde sa caut, unde sa ma orientez”, “nu stiu cum sa gasesc acesta informatie”, “nu stiu ce sa fac mai departe”, “nu resuesc sa gasesc asta”, “nu-I dau de capat”, opriti-va!

Spuneti-va “asta nu e treaba mea; o sa las asta pe seama Legii Atractiei”.

Aceasta a fost o lectie pentru clienta si prietena mea Andreea. Cand a pornit prima data o afacere proprie a folosit Legea Atractiei pentru a-si atrage afacerea ideala. Folosind cei trei pasi Andreea a descoperit o afacere care a entuziasmat-o, permitandu-I sa faca cumparaturi in fiecare zi. Deasemenea a folosit Legea Atractiei pentru a gasi finantare si o locatie ideala. La fiecare pas cand apareau probleme si Andreea se ingrijora in legatura cu detaliile, cum ca o sa aiba dificultati, i-am spus: “asta nu e treaba ta, lasa pe seama Legii Atractiei”. Adesea doar un “stai linistita, vei fi in regula” era suficient pentru a-I schimba vibratia. Este atat de simplu – doar un cuvant.

Totusi, desi Legea Atractiei face tot ce trebuie pentru a atrage vibratia emisa, Andreea tot trebuia sa faca cele necesare; daca ar fi stat degeaba asteptand desigur ca ar fi mai greu de crezut ca ar fi reusit ceva. De exemplu, dupa ce a aflat numele bancherului de la care avea sa ia banii, ea a fost cea care s-a intalnit cu el si si-a sustinut cauza. Vine un timp can trebuie sa actionam. Pe masura ce Legea Atractiei face demersurile necesare pentru a atrage dorinta respectiva, ne pune la dispozitie mijloacele pe care trebuie sa le folosim in acest scop. Aceste lucruri le recunoastem usor pentru ca sunt in aliniament cu dorinta noastra, ne fac sa ne simtim bine cand ne gandim la ea. Este treaba noastra sa hotaram cand sa actionam. De aceea in toate cartile motivationale pe care le-am citit curajul, increderea ocupau un loc important. Nu e treaba noastra sa ne dam seama ce si cum dpdv intelectual, dar sa lasam Legea Atractiei sa se ocupe de asta.

Sa vedem ce am invatat pana acum in cadrul pasului 3 – Permiterea

Am facut si al treilea pas, al atractiei intentionate, permiterea. In aceasta sectiune am invatat ca permiterea este cel mai important pas in Legea Atractiei. Permiterea este absenta indoielii. Indoiala este o vibratie negativa. Vibratia negativa a indoielii anuleaza vibratia pozitiva a dorintei. O credinta limitatoare este un gand repetitiv care ne vine permanent in minte, accentuand vibratia negativa, indoiala. Cand spuneti “nu pot, deoarece” – ati descoperit iun astfel de gand limitator. Identificarea si observarea dovezilor ne ajuta sa reducem si sa eliminam indoiala. Vazand ca si altii fac sau au anumite lucruri, ne ajuta sa speram ca si noi putem sa facem sau sa le avem. Scopul permiterii este sa ne ajute sa eliminam indoiala. Am enumerat 10 unelte care ne ajuta in acest scop.

Notati dovezile de manifestare pe care le observati si bucurati-va; aprecierea si recunostinta ne dau incredere.

Folositi estpresia: “sunt in curs de a..”.

Folositi expresia “am hotarat..”.

Folositi expresia: “se pot intampla multe”.

Cereti informatii.

Faceti-va o cutie cu atractii.

Creati o lipsa sau o nevoie.

Si lasati Legea Atractiei sa se ocupe de ‘cum’.

In concluzie – ce aveti de facut

Acum ca ati invatat cum sa folositi Legea Atractiei pentru a atrage mai mult din ceea ce va doriti si mai putin din ceea ce nu va doriti, puteti incepe sa folositi uneltele despre care v-am vorbit.

Dincolo de cei trei pasi

Deveniti mai imbelsugati si atrageti mai multi bani!

Folotiti relatiile in vibratiile pe care le emiteti si pe acestea in relatiile voastre.

Parinti si invatatori, invatati cum sa-I invatati pe micutii vostri sa foloseasca Legea Atractiei! Abundenta este un sentiment. Fiti mai activi in a include sentimentul de belsug in sfera voastra vibrationala! Deveniti mai imbelsugati si atrageti mai multi bani! Ati invatat ca toate sentimentele se transforma in vibratii, indiferent daca sunt negative sau pozitive. Abundenta este un sentiment si asta e o veste buna. De ce? Pentru ca toate sentimentele pot fi multiplicate cu usurinta. Abundenta este un sentiment si are o vibratie corespunzatoare pe care o puteti multiplica alimentand-o cu energie si atentie. In multe cazuri oamenii multiplica sentimentul de lipsa, tristete sau lipsa de speranta, doar fiindca folosesc gandurile si cuvintele gresite. Avand in vedere ca puteti genera sentimente prin cuvintele si gandurile voastre, puteti invata cum sa multiplicati sentimetul de belsug mult mai activ doar schimband modul in care va exprimati, controland cuvintele si gandurile folosite. Legea Atractiei nu stie cand generezi un gand prin amintire, cand visezi cu ochii deschisi, vizualizare, imaginatie sau bucurie, ea doar raspunde la vibratia curenta; si putem emite doar o singura vibratie la un moment dat. Creand vibratia de belsug in mod activ, si cat mai des, o includem in sfera noastra vibrationala mai des, astfel atragand belsugul in viata noastra. Scopul este sa includeti vibratia de abundenta in sfera vibrationala curenta cat mai des si cat mai indelung cu putinta. Vestea buna e ca este usor sa multiplicam vibratia de abundenta. Ati avut sentimentul de abundenta in viata voastra in fiecare zi fara sa-l observati, sa-l sarbatoriti si sa va bucurati sau sa vorbiti despre el, astfel excluzandu-l din sfera vibrationala curenta. Faceti o lista de surse si resurse de unde va vin bani sau abundenta in viata voastra. Cititi lista si completati-o in fiecare zi.  Multi oameni, daca ii intrebi cum pot obtine mai multi bani vor raspunde ca poti munci mai mult ca sa castigi mai multi bani, sau sa mai iei o slujba cu jumatate de norma ca sa castigi mai multi bani. Pentru ei, care cred ca doar in felul acesta pot sa-si atraga abundenta, aceasta este o credinta limitatoare. De fapt sunt multe, multe alte cai prin care abundenta se manifesta in viata noastra. Va voi arata cateva exemple unde puteti observa abundenta – atunci cand va intalniti cu oricare dintre aceste situatii, in fapt simtiti abundenta; puteti deasemenea observa ca sentimentul de abundenta nu este intotdeauna legat de bani.

Surse de abundenta – exemple:

–          cineva te scoate la masa de pranz, la micul dejun sau la cina

–          cineva iti ofera sfaturi sau consiliere gratuit

–          primesti daruri

–          primesti transport gratis sau gazduire

–          primesti o adoua ceasca de cafea gratis

–          cineva te premiaza

–          cumperi ceva cu reducere sau la lichidare de stoc la un pret excelent

–          folosesti puncte de fidelitate

–          castigi premii

–          faci comert sau schimb cu cineva

–          iti vinzi produsele sau serviciile

Adaugati sursele voastre pe care le observati in fiecare zi.

Unelte pentru a include vibratia de abundenta in sfera voastra vibrationala

  1. 1. Inregistrati fiecare dovada a abundentei pe care o observati

Tineti un jurnal al tuturor surselor din care observati abundenta! Aceasta va va ajuta semnificativ sa obsercati abundenta in viata vostra. Un jurnal zilnic este dovada concreta ca abundenta exista in viata voastra in fiecare zi. Bucurati-va! Cand observati abundenta, bucurati-va de dovada ei in viata voastra, acordati-I atentie si energie! Si cand va bucurati, fiti constienti ca emiteti vibratia pozitiva a abundentei. Amintiti-va: in orice moment, inclusiv in acest moment, Legea Atractiei raspunde la vibratia voastra dandu-va mai mult de acelasi fel. Tinand acest jurnal va incurajeaza sa petreceti mai mult timp sarbatorins si bucurandu-va de abundenta, astfel incluzand-o in sfera vibrationala mai des. Iata un exemplu intr-un jurnal de observare a abundentei:

“Sunt imbelsugat. Azi am atras abundenta cand..”

–          un prieten a platit pranzul si pentru mine

–          la pranz am primit o jumatate de ora de consiliere gratuita

–          am primit transport gratis catre si de la aeroport

–          am primit un cec de la un client

–          am primit un email de multumire

–          am facut o afacere buna cu noii mei ochelari

Tineti un jurnal de observatie o saptamana si va veti trezi spunand: “Sunt atat de imbelsugat! Am atras dovezi de abundenta in fiecare din ultimile 7 zile” – si e adevarat, aveti dovada. Probabil veti continua sa tineti acest jurnal, pentru ca recitindu-l veti simti nun numai sentimentul de abundenta, dar si dovada ca Legea Atractiei a functionat in favoarea voastra. Emiteti mai mult vibratii de abundenta si Legea Atractiei va va aduce mai mult de acelasi fel.

  1. 2. Spuneti intotdeauna “Da” banilor

Multi oameni se codesc sa spuna “Da” cand cineva se ofera sa plateasca pentru masa de pranz, sau le cumpara un cadou, sau pur si simplu vor sa le dea bani. Multi dintre ei raspund “Nu, nu e nevoie”, sau “Oh nu, imi platesc singur” sau “Oh nu, nu pot sa primesc”. Va suna cunoscut? In toate aceste raspunsuri puteti simti rezistenta la a primi bani. Veti invata sa spuneti “Multumesc, imi face placere” si o sa incepeti sa va bucurati si sa va simtiti bine cand primiti ceva. La inceput, ca in orice obisnuinta, veti simti un usor disconfort. Dar pe masura ce inlocuiti vibratiile negative cu cele pozitive, veti elimina rezistenta si va veti bucura, emitand vibratii de abundenta, atragand mai multi bani in viata voastra.

Incepeti sa spuneti “Da” banilor chiar astazi!

  1. 3. Mai tineti cecul, nu-l incasati imediat

Vreti sa va ridicati vibratia cand vine vorba de a primi mai multi bani? Atunci mai pastrati inca un timp cecurile pe care le primiti. Un cec vine insotit de sentimente placute de abundenta. Daca il mai pastrati in loc sa-l incasati imediat, cecul genereaza mai multa vibratie pozitiva pentru ca-l observati inca un timp si-i acordati atentie. De fiecare data cand il vedeti veti simti un mic impuls de bucurie a carei vibratie pozitiva Legea Atractiei o va folosi pentru a va aduce mai mult de acelasi fel. Amintiti-va ca atunci cand simtiti acea bucurie, o includeti in sfera vibrationala curenta. Cand observati ceva care va bucura in legatura cu banii, faceti-o din nou, cat mai des si mai mult! Legea Atractiei raspunde intotdeauna.

In concluzie: fiti abundenti si atrageti mai multi bani!

Includeti cat mai des si activ sentimentul de belsug in vibratia curenta. Constientizati multele surse de abundenta pe care le observati in viata voastra, inregistrati-le si va bucurati de ele acordandu-le atentie si energie. Includeti cat mai des sentimentul de abundenta in sfera vibrationala curenta. Bucurati-va de fiecare data cand ati atras abundenta. Trei unelte care sa va ajute sa atrageti abundenta in mod activ: 1. inregistrati doveti ale abundentei in viata voastra; 2. intotdeauna spuneti “Da” banilor; 3. mai pastrati un timp cecurile in loc sa le incasati.

Relatiile si vibratia

Ati observat ca atunci cand intalniti pe cineva care nu va face o impresie buna, in cateva secunde spuneti: “nu-mi place energia pe care o emite” iar cand va place cineva si sunteti in acord, in cateva secunde spuneti: “imi place energia pe care o are”? Acest fel de experiente arata ca suntem capabili sa receptionam energiile/vibratiile altor oameni, sub forma de sentiment/feeling. Daca ar fi sa masuram vibratia pe o scala de la 1 la 100, 1 fiind cea mai scazuta si 100 cea mai inalta, unde ar fi vibratia voastra? Imaginati-va un radio cu statii de la 1 la 100. Posturile sub 50 emit vibratii negative, iar restul pana la 100 emit vibratii pozitive. Vibratia curenta este precum acest radio: cand totul merge ca pe roate si totul iti iese din prima, lucrurile vin cu usurinta in viata ta, si toti din viata ta sunt pozitivi. Putem spune ca vibratia ta e undeva pe la 98.5 pe scala vibratiilor. Cum poti spune cand esti la 98.5? Poti spune dupa cum te simti. In AIESEC salutul era “Hey AIESEC! How do you feel?” si raspunsul era “I`m feeling fucking great” – nu doar “sunt ok, bine sau foarte bine”, ci nemaipomenit. Nu era doar o formula de salut, era un mod de a-ti cerceta pozitia pe scala, pentru a ti-o corecta. Puteti vedea ca atunci cand aveti o vibratie inalta, in jurul vostru vibratia negativa este putina sau lipseste. Cand este putina vibratie negativa in jur sau cand lipseste, totul vine in viata voastra mult mai usor. Incepeti sa atrageti relatii care au o vibratie similara, unii veti observa ca pe masura ce va mutati mai sus pe scala vibratiilor veti atrage oameni cu vibratie inalta in toate ariile vietii voastre. Diferenta dintre vibratia voastra si a altcuiva este egala cu rezistenta pe care o simtiti cand sunteti cu ei. Pe de alta parte toata lumea stie ca negativitatea atrage negativitate. Multi au in viata lor persoane care nu se afla la 98.5 in acelasi timp in care se afla ei. Amintiti-va un moment din viata voastra in care aveati o vibratie inalta, cu evenimentele pozitive care veneau unul dupa altul, va placea totul in viata voastra si va spuneati: “sunt pe val”. Apoi suna telefonul si e cineva care are de obicei o vibratie mult mai joasa. In fapt doar vazand cine suna iti coboara nivelul vibratiei. Sa botezam aceasta persoana “domnul Nu”.

Unii oameni se imtreaba: “Cum de se intampla sa atrag un asemenea domn Nu daca am o vibratie atat de inalta?!” Raspunsul este simplu: nu l-ai atras neaparat intentionat. El poate fi de exemplu un partener, coleg de serviciu, copil, parinte sau alta ruda, sau un vecin. Sa spunem ca vibratia domnului Nu este in mod constant scazuta la 30.1 iar vibratia voastra este 98.5 Puteti vedea ce distanta este intre voi. Aceasta distanta este proportionala cu rezistenta si negativitatea pe care o simtiti cand sunteti cu el sau vorbiti cu el. Poate v-ati spus: “Hey, domnul Nu ma trage in jos/ ma deprima”. Adevarul e ca nu domnul Nu v-a coborat vibratia, ci voi v-ati coborat vibratia ca sa o potriviti cu a lui (scopul natural/salbatec al procesului este evident acela de a reduce rezistenta in vederea relationarii). Intr-o astfel de situatie cum puteti sa va mentineti nivelul vibratiei? Asa cum puteti alege un post de radio alegand frecventa, puteti sa va alegeti frecventa vibratiei pe care o emiteti alegand cuvintele si gandurile pe care le folositi. Data viitoare cand va suna domnul Nu sa va povesteasca cat de trista este viata lui sau cum nu le place slujba pe care o au sau nu au bani destui sau o relatie buna, aveti doua variante: ori incepeti sa discutati cu el poblemele lui, coborandu-va vibratia la nivelul lui (alegerea naturala), ori, atunci cand il auziti spunand ce nu-i place, intrebati-I: “deci, ce iti place/ce iti doresti?”

Amintiti-va, in momentul in care domnul Nu trece de la ceea ce nu-i place la ceea ce-i place, cuvintele se schimba si vibratia lui se schimba in acord cu noile sentimente pe care aceste cuvinte si ganduri i le produc. Pe masura ce vibratia lui creste, se apropie cea a voastra si odata cu scaderea rezistentei relationarea se imbunatateste si il puteti si mai usor ajuta sa-si ridice vibratia. Acum intelegeti ca atunci cand intalniti pe cineva cu care va intelegeti din prima, inseamna ca vibratiile voastre sun in armonie. Cand intalniti pe cineva la care chiar inainte de a-i afla numele va vine in minte: “vai, nu-mi place energia lui, nu e genul meu” inseamna ca vibratiile voastre nu sunt in armonie. Treaba voastra e sa vegheati permanent asupra nivelului vibratiei voastre si sa carmiti orice conversatie spre a fi pozitiva si optimista. Si puteti face asta cu usurinta intreband delicat: “deci, ce iti doresti?” astfel ajutandu-l si pe celalalt sa obtina o vibratie pozitiva si prin urmare mai inalta.

Atragerea unei relatii ideale

O relatie poate fi cu partenerul de viata ideal sau cu un partener de afaceri, un prieten, o cunostinta sau o ruda, relatia cu copii, cu parintii sau cu socrii, cu vecinii sau pur si simplu cu necunoscuti. Puteti folosi cei trei pasi ai Legii Atractiei pentru a invata cum sa atrageti relatii ideale. Amintiti-va: contractul pe care l-ati observat din relatiile trecute va va fi de folos in viitor. Stiind ce nu v-a placut la un fost partener sau o fosta relatie va este foarte folositor. Puteti folosi aceste informatii pentru a obtine claritate in legatura cu ceea ce va doriti. De exemplu, daca nu va doriti o persoana care lucreaza prea mult, ce va doriti? Daca nu va doriti pe cineva cararuia nu-i place aventura, ce va doriti? Daca nu va place cineca caruia nu-i place dansul, care nu e romantic sau nu e un bun ascultator, etc. ce va doriti? Intelegand ce nu va doriti va ajuta sa obtineti mai multa claritate in legatura cu ceea ce va doriti. Si claritatea va deveni noua voastra dorinta. Cel mai usor mod de a face asta este de a va intreba: “deci, ce imi doresc?” Pur si simplu. Cand va schimbati atentia de la ceea ce nu va doriti catre ceea ce va doriti, vibratia se schimba. Cand va schimbati vibratia, rezultatul se va schimba. Observati deasemenea, cand obtineti claritate in legatura cu ceva, va simtiti bine si spuneti “oh, asta este exact ce imi doresc”.  Aceasta noua claritate devine noua voastra dorinta si acesta este primul pas in manifestarea relatiei voastre ideale. Daca nu emiteti vibratia asa cum vreti sa fie si sa aveti, Legea Atractiei nu-i poate raspunde. Cu alte cuvinte, degeaba spuneti ca va doriti acest fel de persoana, daca emiteti o vibratie care este diferita de dorinta voastra. Ca sa vedeti ce fel de vibratie emiteti, puteti sa vedeti ce atrageti in viata voastra. Este intotdeauna o potrivire perfecta cu ceea ce emiteti la nivel vibrational. Multi oameni aflati in procesul de atragere a unei relatii ideale petrec adesea mult timp observand ca nu au atras inca exact ceea ce isi doresc. Aceasta ii face sa emita vbibratia de lipsa, o vibratie negativa care ii impiedica sa-si materializeze  dorinta. Daca faceti asta opriti-va! Opriti-va din a acorda atentie si energie unei vibratii negative! Uitati-va in schimb la caracteristicile care se potrivesc cu lista de dorinte si care va fac sa va simtiti bine si acordati-le lor atentie si energie, pentru ca pe acelea le doriti. Vibratia vi se va schimba si Legea Atractiei va va aduce mai mult de acelasi fel.

Cateva sugestii pentru a atrage relatia ideala.

–          nu povestiti despre esecuri, nu scrieti, nu rememorati si nu va inchipuiti asa ceva – amintiti-va ca Legea Atractiei nu stie daca va amintiti, va inchipuiti, daca regretati sau daca va bucurati, ea doar va da mai mult de acelasi fel

–           faceti-va o lista de contraste cat mai detaliata si obtineti o lista cat mai vasta de lucruri pe care le doriti cu claritate

–          daca nu se simte ‘cum trebuie’ in general nu va fi mai bine – treceti mai departe, nu zaboviti, timpul este pretios! Si amintiti-va sa adaugati pe lista de claritate noile contraste observate!

–          evidentiati ceea ce se potriveste cu lista de claritate – rememorarea, povestirea, fatezia asupra acestora le acorda atentie si le introduce in sfera vibrationala curenta, aducandu-le mai aproape de materializare.

In concluzie: In orice moment emitem o vibratie, fie negativa, fie pozitiva. Cand vibratia noastra e inalta iar a altcuiva este mai joasa, simtim rezistenta, o vibratie negativa. Cand il vedeti vorbind despre ce nu doresc, pentru a-I ajuta sa-si ridice vibratia, intrebati-l: ”deci, ce iti doresti?” Folositi procesul de atragere intentionata pentru a va atrage relatia ideala. Patru sugestii pentru a atrage relatia ideala:

1. abtineti-va de la a povesti despre esecuri sau a scrie, a rememora si a va inchipui despre 2. faceti-va o lista de 3. treceti mai departe daca nu se simte ‘cum trebuie’ 4. evidentiati ceea ce se potriveste cu lista de claritate.

Parinti si invatatori, invatati-i pe micuti sa foloseasca Legea Atractiei

In aceasta sectiune va voi arata cum puteti cu usurinta sa-i invatati pe copii vostri sa foloseasca Legea Atractiei.

Cand vorbesti cu adultii folosesti in general cuvinte precum manifestare,  vibratii, sincronism, serendipitism si coincidenta. Cand vorbesti cu copii este important sa le vorbesti pe inteles, la nivelul lor de cunostinte, folosind cuvinte pe care sa le inteleaga.

Primul sfat: folositi cuvinte simple. De exemplu in loc sa folositi vibratii, folositi stare. De curand am vorbitunui grup de copii de clasa a 3a despre Legea Atractiei. I-am cerut sa-mi dea exemple de lucruri care produc o stare buna si lucruri care produc o stare rea. Mi-au dat tot felul de exemple, mi-au spus despre cum se simt cand sunt certati sau laudati, cand o mama nu are cafea are o stare rea,  cand parintii se cearta copilul are tot o stare rea,  cand vad pe cineva care bate un copil – tot o stare rea. Copiii inteleg, doar ca nu stiu inca sa se exprime in limba adultilor. Ei au fost de acord ca fiind in apropierea cuiva care are o stare rea, iti poate produce o stare rea (vibratii negative) si asta e rau.

Sfatul al doilea: cooptati copiii in a intelege noi concepte cerandu-le sa raspunda la intrebari din propria lor experienta: am desenat pe tabla un intrerupator cu doua pozitii, pornit/oprit, pornit insemnand o stare buna (vibratii bune, pozitive) si oprit insemnand o stare rea (vibratii rele, negative). Dupa ce copiii au fost de acord ca este mai bine sa ai o stare buna decat una rea, i-am intrebat daca vor sa-i invat cum sa schimbe o stare rea intr-una buna. Toti au raspuns entuziasmati: “Da!” Le-am cerut sa scrie in caiet cu litere mari aceste cuvinte: “NU!”, “NU FACE ASTA!”. Le-am explicat apoi ca in momentul in care folosim aceste cuvinte ne simtim rau si au fost de acord, dandu-mi exemple concrete: “nu intarzia!”, “nu alerga pe hol!”, “nu te murdari”, “nu-ti lasa hainele pe jos!”, “nu va bateti!”, “nu te juca cu mingea in casa!”, “nu manca sau bea langa calculator”. Citind aceste cuvinte, au fost cu totii de acord ca te fac sa te simti rau. Cu alte cuvinte le-am explicat ce inseamna vibratiile negative si au inteles. Astfel le-am evidentiat problema pentru ca apoi sa le prezint solutia.

Sfatul al treilea: copiilor le place sa le spui un secret. Alegandu-mi cuvintele, le-am spus din nou ca-i voi invata un secret, cum sa treaca de la pozitia oprit (stare rea) la cea pornit (stare buna). Am folosit special cuvantul secret pentru ca stiam ca-l vor trata ca pe ceva special si-si vor aminti cu placere. Au fost foarte incantati cand le-am spus ca foarte putini dintre cei mari cunosc in fapt acest secret si ca folosind acest secret, pot schimba orice stare rea (vibratie negativa)  intr-una buna (vibratie pozitiva). I-am invatat ca secretul pentru a schimba vibratia negativa intr-una pozitiva este ca de fiecare data cand se aud zicand cuvintele: “nu” si “nu face asta”, sa-si puna urmatoarea intrebare simpla: “deci, ce imi doresc?”  Am transformat apoi lista cu ‘nu’-uri de mai inainte intr-o lista de “deci, ce imi doresc?” Copiii au fost entuziasti in a raspunde la intrebarea secreta: “sa vii la timp!”, “mergi incet pe hol!”, “pastreaza-ti hainele curate!”, “agata haina in cuier!”, “jucati-va frumos!”, “jucati-va afara cu mingea!”, “bea sau mananca la masa!”. Recitind aceasta lista copiii au fost de acord ca spunand ceea ce vrei se simte mai bine decat spunand ceea ce nu vrei.

Aplicand cele de mai sus, acesti copii au invatat repede si cu usurinta conceptul de schimbare a vibratiei negative in vibratie pozitiva. Stiam ca vor merge acasa entuziasmati, dorind sa impartaseasca mesajul cu parintii si prietenii lor. Le-am amintit ca le-am impartasit un secret si ca pentru a pastra acest secret deosebit, trebuie sa aiba grija cand le vorbesc altora despre el, astfel, cand vor mai vedea pe cineva folosind cuvinte ca “nu” sau “nu face asta”, sa intrebe delicat: “deci, ce iti doresti?” ajutandu-I sa-si schimbe vibratia.

Copiilor le plac jocurile

Folosind o tabla cu magneti sau chiar frigiderul care este foarte la indemana, puneti numele fiecaruia din membrii familiei in partea de sus, la acelasi nivel.

Folosind cate 5 magneti, scopul este sa aduni magnetii sub numele tau, de fiecare data cand surprinzi pe altcineva folosind cuvantul “nu”, amendandu-l cu un magnet. La sfarsitul saptamanii cine castiga primeste un premiu dinainte stabilit. Copiii vor fi corecti daca si parintii vor fi, si vor fi entuziasti daca jocul le place tuturor. Jocul poate fi jucat si intr-o clasa de copiii sub supravegherea invatatorului tabla e pusa mai sus iar el va face modificarile, la cererea copiiilor).

Pot fi stabilite reguli suplimentare, important e sa va amintiti ca e un joc si sa va bucurati de el.

Pentru copiii mai mici, un poster cu un intrerupator poate fi util pentru a-I face sa  inteleaga notiunile opuse, stare buna sau rea, vibratie/sentiment pozitiv sau negativ. Construiti impreuna o lista de cuvinte care reprezinta sentimente negative si pozitive, separandu-le si opunandu-le de o parte si de alta a intrerupatorului oprit/pornit. De fiecare data cand copilul isi exprima un sentiment, rugati-l sa-l plaseze de o parte sau de alta a intrerupatorului, in zona negativa sau in cea pozitiva. Aceasta ii va ajuta sa inteleaga mai bine diferenta dintre vibratiile negative si cele pozitive.

Copiii au o viata foarte dinamica si uita cu usurinta

De aceea e nevoie de ceva sa le aminteasca de intrebarea secreta atunci cand folosesc cuvantele “nu” si “nu face asta”. Rugati-l sa scrie pe o bratarica sau un medalion cuvantul “secret” – acestea le poate folosi ca sa-si aminteasca de intrebarea secreta: “deci, ce imi doresc?”.

Intalnirile de familie sau de grup pot fi utile pentru adolescenti si copii mai mari pentru a invata si impartasi experientele in legatura cu Legea Atractiei. Iata o lista de intrebari care pot fi utile

–          ati observat ca ati redus numarul de utilizari ale cuvintelor “nu” si “nu face asta”?

–          cand v-ati dat seama ca folositi cuvintele “nu” si “nu face asta”?

–          cui ai impartasit despre Legea Atractiei saptamana asta?

–          ce dovezi ai mai observat ca atragi mai mult din ce doresti si mai putin din ceea ce nu doresti?

–          ce ai dori sa atragi mi mult saptamana asta?

Pentru a continua practica si in timpul saptamanii, asigurati-va ca fiecare are permisiunea sa intrebe pe fiecare “deci, ce iti doresti?” cand il surprinde folosind “nu” si “nu face asta”. Cereti permisiunea si dati permisiunea.

Jucati-va, ajutati-va, fiti recunoscatori mai des si va bucurati!

Recititi acest manual pentru a va ghida. Cititi si alte articole despre Legea Atractiei. Aflati cum au folosit-o alti oameni si observati cat mai mult dovezile in viata voastra! Inregistrati, apreciati si bucurati-va de dovezi!

Pentru a ramane in contact cu mesajul – suport si resurse

Inconjurandu-va de oameni care folosesc Legea Atractiei va va ajuta sa emiteti constant vibratii pozitive. Dar cum faceti sa gasiti acesti oameni?  O metoda ar fi sa folositi procesul de atractie intentionata. Folositi puterea Legii Atractiei pentru a atrage oameni optimisti in viata voastra. Porniti un grup de studiu in orasul vostru. Cititi si povestiti si alte carti dedicate Legii Atractiei.

END NOTE:   “So: what do you want?”

MIHAEL J. LOSIER © XII.MMIX BY ASCET


–––––––––––––––––-

dr. Daniel Ganea

Medic de familie, Ecografie la domiciliu,

Medic urgente ambulanta privata

http://ConsultatiiLaDomiciliu.ro
Comunitatea Oamenilor Sanatosi

Un răspuns

  1. […] cele ce urmeaza voi mentiona cateva tehnici pe care le voi comenta din perspectiva legii atractiei. Publicat […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: